Windows 8 este un sistem de operare pentru dispozitive cu touchscreen şi se simte ca acasă pe VivoTab Smart de la Asus, o tabletă care se poate transforma şi într-un laptop.
„Discret“ este un cuvânt potrivit pentru a descrie VivoTab Smart de la Asus, alături de „portabilitate“. Surprinde prin grosimea redusă, prin materialele folosite şi printr-un ecran bun. Asus a tras cu ochiul la Apple şi Microsoft şi a dotat tableta cu un cover de protecţie ca pentru iPad, respectiv Surface.
Hardware
Vestea bună e că VivoTab Smart are un procesor Intel, iar vestea mai puţin bună este că Asus a decis să fie doar Atom dual-core, nu mai puternicele i3 sau i5 (ca pe Surface Pro). Memoria RAM are 2GB şi spaţiul de stocare este de 64GB. Acesta e suplimentat de Asus cu 32GB pe platforma lor de stocare online, dar acesta e furnizat pentru o perioadă de doar 36 de luni. Însă există şi soluţia SkyDrive de la Microsoft şi opţiunea de a folosi un card microSD.
Camera foto principală are 8 megapixeli, iar cea frontală doar 2 MP. Conectivitatea este asigurată prin WiFi şi Bluetooth 4.0, iar lista de porturi cuprinde unul microUSB, unul microHDMI şi o mufă pentru căşti de 3,5 mm. Un minus serios este faptul că Asus nu a inclus şi un port normal de USB. Ecranul de tip IPS are 10,1 inci şi o rezoluţie de 1.366x768 pixeli. Display-ul se descurcă foarte bine, luminozitatea este bună, iar unghiurile de vizualizare sunt largi.
VivoTab Smart oferă şi toată gama de senzori: accelerometru, giroscop, senzor pentru reglarea luminozităţii ecranului, busolă digitală, şi vine cu microfon încorporat.
Bateria are 6.760 mAh şi oferă o autonomie estimată de producător la aproape 10 ore. Într-adevăr, bateria este un capitol de care Asus s-a achitat cu brio, de ajutor fiind şi procesorul Atom care are un consum mai scăzut decât i5. Difuzorul este situat pe spatele tablet