Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondurile de investiţii au ajuns la un nou maxim istoric al valorii activelor

Publicat in Adevarul, luni 12 aprilie 2010 ·

Fondurile deschise şi închise de investiţii au atras în primul trimestru din 2010 subscrieri de peste 800 de milioane de lei.

Activele nete ale organismelor de plasament colectiv au avansat cu 27,9%, la 4,46 miliarde de lei, atingând un nou maxim istoric, potrivit datelor transmise ieri de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

În cazul fondurilor deschise, activele nete ale acestora au avansat cu 11,2% comparativ cu luna percedentă, la 4,2 miliarde de lei. Cea mai pronunţată creştere a fost raportată de fondurile de acţiuni, care au câştigat 22,6% în martie, la 275 milioane lei, fiind urmate de fondurile monetare, cu un avans de 14,8%, la active de 2,4 miliarde lei.

Comparativ cu sfârşitul anului 2009, fondurile de acţiuni au urcat cu 47,1%, de la 187 milioane lei, iar cele monetare au crescut cu 35,7%, de la 1,7 miliarde lei.

Predomină fondurile monetare

După primul trimestru, fondurile monetare aveau cea mai mare pondere, de 56,4% din valoarea activelor tuturor fondurilor de investiţii, consemnând şi cele mai mari subscrieri nete la fnele lunii martie, de 581,8 milioane lei.

Subscrierile în aceste fonduri au acoperit 73,1% din totalul pe fondurile deschise, de 795,4 milioane lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 26 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 30 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum o ora
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

ISU Bihor 300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

Ziua Constanta acum 56 minute
Nr. 79 Oradea, 25.04.2024 COMUNICAT DE PRESĂ 300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență „CRIŞANA” al județului Bihor recrutează candidați pentru concursul de

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 52 minute
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Moarte suspectă: Poliţist de penitenciar, găsit FĂRĂ SUFLARE într-o benzinărie din Focșani

Gandul acum 47 minute
Un poliţist de penitenciar a fost găsit, joi, fără suflare, într-o benzinărie din Focşani. Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă și fac cercetări în acest caz. Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, despre faptul

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Ciolacu, întrevedere cu Jutta Urpilainen, comisarul european pentru Parteneriate Internaţionale

Mediafax acum o ora
„Şeful Executivului român a arătat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pe lângă provocările la adresa securităţii în zonă, a condus şi la perturbarea pieţelor globale şi a lanţurilor de aprovizionare şi a apreciat că strategia de diplomaţie eco

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°