Zeci de absolvenţi ,,Spiru Haret” au depus plângeri împotriva Ministerului Educaţiei. Aceştia se consideră nedreptăţiţi şi reclamă că au fost scoşi din examen în mod abuziv.
În urma scandalului cu care s-a încheiat ieri concursul de titularizare, zeci de concurenţi scoşi din examen au depus astăzi plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, reclamând abuzurile care au avut loc.
A pierdut examenul pentru că a copiat
În acelaşi timp, reprezentanţii Universităţii ,,Spiru Haret”, Centrul Teritorial pentru Învăţământ la Distanţă Deva, spun că, în principiu, primesc dosare de înscriere din partea celor interesaţi, însă aşteaptă o poziţie oficială din partea Ministerului Educaţiei.
Unul dintre candidaţii hunedoreni care a susţinut, ieri, examenul de titularizare la centrul de concurs de la Colegiul Tehnic ,,Transilvania”, a fost eliminat din sală pentru că a fost prins copiind. „Un concurent a fost prins având asupra lui fiţuici. Persoana în cauză s-a înscris la concursul de titularizare pentru disciplina fizică”, a declarat, în această dimineaţă, inspector şcolar general Sorin Radu, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara. La concursul de titularizare desfăşurat ieri, peste 70 de absolvenţi hunedoreni ai Universităţii „Spiru Haret”, învăţământ la distanţă, au fost daţi afară din sălile de examen, pe motiv că diplomele pe care le-au obţinut sunt ilegale. „Am predat limba română timp de doi ani”, a declarat, la scurt timp după ce a fost dată afară din examen, Diana H. „Peste 70 de persoane, absolvenţi ai Universităţii „Spiru Haret”, nu au fost primite la concursul de titularizare”, a mai spus Sorin Radu, inspector şcolar general IŞJ Hunedoara.
Titularizarea, o adevărată luptă
Pentru concursul de titularizare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara a p