Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ficatul gras

Publicat in Jurnalul, duminică 10 mai 2009 ·

Este o veritabilă pacoste legătura în gaşcă făcătoare de rele a ficatului gras şi a sindromului metabolic X, care cuprinde obezitate, diabet, colesterol şi trigliceride crescute şi hipertensiune arterială.

Explică boala de ficat gras profesor doctor Alexandru Oproiu, şef de şcoală în medicina tubului digestiv. Viclenia ficatului gras constă în aceea că în jur de 70% dintre bolnavi nu recepţionează nici un semn de prezenţă a bolii. Ceilalţi 30% resimt o oarecare astenie, un gen de oboseală greu de definit şi nejustificată. Semnele sunt vagi şi în rândul lor se înregistrează şi ceva tulburări de somn, adică insomnie. Bolnavii de ficat gras, dar nu mulţi dintre ei, se plâng şi de crampe musculare, adică de cârcei la picioare, mai ales noaptea. Cu ficatul gras se asociază şi o coagulare mai mare a sângelui, adică se fac cheaguri ce pot să ducă la infarct, accident vascular cerebral, varice. Steatoza simplă e prima etapă de încărcare cu grăsime a celulelor ficatului. Etapa a doua, mai grea, este steatohepatita, când au apărut şi procese de inflamaţie în ficat. Unele steatohepatite sunt staţionare, însă 8%-12% evoluează spre ciroză. S-au înregistrat şi cazuri, e drept, puţine, în care din faza a doua de stetohepatită boala a făcut pasul înapoi. Pe parcursul a zece ani, 25% dintre steatozele simple trec în etapa a doua. Din rândul celor cu steatohepatită, 8%-12% trec la ciroză, dar tot lent, în circa zece ani. Fibroza e acea întărire a ţesuturilor ficatului ca urmare a inflamaţiilor, când apar un fel de cicatrice care înseamnă că ţesutul ficatului nu mai lucrează. Ciroza este etapă cea mai înaintată, deci fibroză. Principala metodă de tratament în ficatul gras nealcoolic este scăderea în greutate prin regim alimentar, mişcare şi, la nevoie, medicamente pentru slăbit.

Este o veritabilă pacoste legătura în gaşcă făcătoare de rele a ficatului

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful AIEA afirmă că "ne apropiem periculos de un accident nuclear" la centrala din Zaporojie

Mediafax acum 4 ore
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a declarat Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Centrala nucleară, cea mai mare din Europa, a fost supusă mai multo

China consideră atacul Iranului asupra Israelului drept ”un exercițiu al dreptului la autoapărare”

Ziare.com acum 24 minute
China a declarat că atacul Iranului asupra Israelului a fost un "exerciţiu al dreptului la autoapărare", în timpul unei convorbiri telefonice între miniştrii de externe ai celor două naţiuni, luni, transmite CNN. Ministrul chinez de externe Wang Yi

Marcel Boloş, după ce S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă: Aceste investiţii despre care tot vorbesc încep să-şi facă simţită prezenţa / Şomajul, aproape de minimele istorice / La capitolul reforme încă mai avem de muncă

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, luni seară, după ce Agenţia S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã, că investiţiile la care a tot făcut referire ”încep să-şi facă simţită prezenţa”. Ministrul afirmă, însă,

Şeful armatei israeliene spune că Israelul va răspunde atacului iranian

Mediafax acum 7 ore
Şeful Statului Major al armatei israeliene a declarat că Israelul va răspunde la atacul cu rachete al Iranului din weekend, dar nu a precizat când şi cum. Netanyahu îndeamnă comunitatea internaţională să "rămână unită" împotriva Iranului. Reprezenta

Horia Constantinescu a demisionat de la şefia ANPC să candideze la Primăria Constanţa

Mediafax acum 12 ore
Într-un comunicat de presă transmis luni de Biroul de Presă al candidatului PSD la Primăria municipiului Constanţa, Horia Constantinescu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al ANPC. „Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga

Vânzări - Auto - 16 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Ionuţ Stroe, după ce Geoană a spus că a câştigat funcţia la NATO pe persoană fizică: De la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om / Puţină modestie nu strică, mai ales în politică

News.ro acum 11 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni, după ce Mircea Geoană a spus că a câştigat funcţia la NATO pe persoană fizică, că de la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om şi puţină modestie nu strică, mai ales î

Casa Albă despre atacul Iranului asupra Israelului: "Un eşec spectaculos şi stânjenitor"

Ziare.com acum 9 ore
Atacul Iranului, cu drone şi rachete, asupra Israelului a fost "un eşec spectaculos şi stânjenitor", a declarat luni, 15 aprilie, John Kirby, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe. Kirby a subliniat, de asemenea, rolul esenţ

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

HotNews acum o ora
Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi până pe 30 aprilie, ora 23,59, să depună la birourile electorale candidaturile pentru alegerile pentr

Un restaurant din Italia oferă sticle de vin gratis clienţilor care lasă telefoanele la intrare

Mediafax acum 5 ore
Un restaurant italian oferă o sticlă de vin gratis clienţilor care renunţă la telefoanele mobile în timpul mesei. Angelo Lella, proprietarul restaurantului Al Condominio, deschis în luna martie în oraşul nordic Verona, a declarat că scopul este de a

Vremea

București
acum

19°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

11°
mar.

11°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°