„Adevărul" se distribuie astăzi împreună cu Biblia, pentru a marca moartea şi învierea Mântuitorului.
Iniţiativa echipei Adevărul Holding este un apel la regăsirea însemnătăţii religioase a Paştelui. Cum ar trebui cinstit acest moment? Aşa cum a făcut-o Iisus. Evangheliile descriu în detaliu ultimul Paşte petrecut de Iisus pe pământ, împreună cu ucenicii săi, moment cunoscut drept „Cina cea de taină".
Iisus, trupul şi sângele
În ziua dintâi a praznicului Azimilor, ucenicii au venit la Iisus şi I-au zis: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci Paştele?". El le-a răspuns: „Duceţi-vă în cetate la cutare om, şi spuneţi-i: «Învăţătorul zice: Vremea Mea este aproape; voi face Paştele cu ucenicii Mei în casa ta»". (Matei 26, 17-18)
Pe când mâncau, Iisus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi le-a dat, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu". Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el. Şi le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi". (Marcu 14, 22-24)
Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care dintre ei avea să fie socotit ca cel mai mare. Iisus le-a zis: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte. (Luca 22, 24-26)
Iisus S-a tulburat în duhul Lui, a mărturisit, şi a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că unul din voi Mă va vinde. Acela, căruia îi voi întinge bucăţica, şi i-o voi da". Şi a întins o bucăţică, şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Iisus i-a zis: „Ce-ai să faci, fă repede". Dar nimeni din cei ce şedeau la masă n-a înţeles pentru ce îi zises