Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Unul din zece elevi fuge de sport cu scutire medicală

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

Profesorii acuză: mai bine de 80% dintre aceste adeverinţe medicale sunt false. Mai bine de 8% dintre elevii din Galaţi au apelat cel puţin o dată la o scutire medicală pentru a scăpa de sport.

De mai mulţi ani încoace scutirile medicale sunt, fără discuţie, cele mai frecvente instrumente pe care le folosesc elevii pentru motivarea absenţelor. Multe dintre acestea vin de la medici de familie, dar sunt şi multe scutiri care vin de la medici specialişti, care dau o „greutate" în plus acestor instrumente de motivat absenţele.

"Nu putem să nu le acceptăm, dacă medicii spun că elevii au anumite probleme, din cauza cărora nu pot să ajungă la şcoală", spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Galaţi, Nicoleta Crînganu.

Fuga de sport e o modă

Din calculele făcute de cei de la Inspectoratul Şcolar, cele mai multe scutiri sunt pentru educaţia fizică. Din controalele făcute de inspectorii de specialitate reiese faptul că mai bine de 8% dintre elevi nu participă la orele de sport pentru că au scutiri, fie pentru un semestru fie pe întreg anul şcolar.

Problema este cum sunt eliberate aceste scutiri medicale, cunoscut fiind faptul că pentru o pungă de cafea sau pentru o ciocolată, niciun medic n-ar refuza să-şi pună parafa pe o scutire.

"Pot să vă spun, şi-mi asum responsabilitatea, că cel puţin 80% dintre scutiri sunt false, iar medicii care eliberează aceste scutiri ar trebui să fie mai responsabili", spune Valeriu Diculescu, profesor de sport la Colegiul Tehnic Traian Vuia din Galaţi.

În aceste condiţii, medicii de familie afirmă cu tărie că, băncile de pe marginea terenurilor de sport sunt pline de copii care pot fi consideraţi deja viitorii pacienţi fideli ai lor.

Gripa porcină, ţap ispăşitor

Oficialii Inspectoratului Şcolar spun că subiectul este mai de actualitate acum, în această perioadă în care gripa p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 26 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 5 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 6 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°