Fatyma Kocheiche e bursieră la "Carol Davila" şi "rezidentă" în peluza Stelei la toate meciurile de acasă ale băieţilor lui Reghecampf.

Are 21 de ani, e din Liban şi a venit în România să trăiască la intensitate maximă meciurile Stelei. Vorbeşte, cu aceeaşi uşurinţă, despre brigăzi şi sporozoare, despre "japoneze", adică banerele cu două beţe din peluză, dar şi despre graficul curbei doză-efect. Ştie totul despre coregrafii şi lama ciuruită a etmoidului, un os median şi nepereche situat pe linia mediană a bazei craniului.

Într-o ţară în care fanii unei echipe lovesc pînă aproape de moarte un cameraman, unii dintre ei intră pe gazon pentru a le cere socoteală jucătorilor, iar echipele de top abia mai adună spectatori cîţi încap într-un ascensor, o prezenţă feminină într-o peluză, într-o galerie, este ceva inedit. Va mai trece mult timp pînă cînd românii se vor obişnui cu ideea că şi sexul frumos poate auzi fluierul unei lovituri de începere de la faţa locului. Mult timp pînă ne vom obişnui să nu mai spunem doar: "Ce bună e asta!" ori "La cratiţă cu ele!"

Totul are un început...

În clasa a şasea era cînd au anunţat-o că bunica din partea mamei a suferit un accident. "E grav?", a întrebat strîngîndu-şi codiţele. "Da!", a auzit. Pînă la spital, a zburat. Nu i-au dat voie să o vadă. Tot ce-şi mai aminteşte e glasul doctorului. Era uimită de uşurinţa cu care omul acela în halat alb vorbea despre moarte, despre şanse, despre viaţă, despre a fi, despre a nu fi... S-a tras într-un colţ şi, acolo, doar ea şi Dumnezeul ei, a jurat că dacă "Buni" va scăpa, se va face doctoriţă. Dintr-aceea care repară oameni, îi pune pe picioare şi îi trimite acasă, la cei dragi.

Să fi fost printr-a şaptea cînd, cu două zile înainte de aniversarea naşterii, aşa, ca o avancronică, a primit, cadou, bilete la meci. Pe "Ghencea". Nu mai fusese, niciodată, pe un stadion