Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oil Terminal, în vizorul Gărzii Financiare

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 martie 2011 ·

Zeci de reprezentanţi ai Gărzii Financiare, Poliţiei Române, mascaţi, inspectori ai Autorităţii Naţionale a Vămilor din România şi angajaţi ai Biroului Român de Metrologie Legală efectuează la această oră ample acţiuni de control în zona portului Constanţa, fiind vizate patru depozite ale companiei Oil Terminal. Sursa: Feri PredescuSursa: Feri Predescu

1 /.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, scopul acţiunii constă în verificarea documentelor privind autorizarea şi funcţionarea antrepozitelor vamale, legalitatea utilizării sistemelor de depozitare, transfer şi măsurare.

Va mai fi verificată legalitatea privind provenienţa produselor petroliere deţinute şi eliberarea acestora din antrepozite. Informaţiile au fost confirmate şi de către directorul general al companiei Oil Terminal, Silviu Wagner, care ne-a declarat că le-a pus la dispoziţie anchetatorilor toate documentele legate de operaţiunile cu produse petroliere.

"Le-am pus la dispoziţie şi documente privind stocurile, pentru a se face o comparaţie între cele scriptice şi cele fizice, intrările şi ieşirile, actele vamale pentru stabilirea corectitudinii operaţiunile comerciale. Oil Terminal a desemnat echipe de câte şapte oameni pentru fiecare din cele trei amplasamente care să ajute organele de control. Nu avem nimic de ascuns şi sperăm să se clarifice campania de denigrare privind aşa-zisele fraude şi neplata accizelor vamale. Operaţiunile comerciale cu produse petroliere se fac în baza unor tarife stabilite de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale", conchide Silviu Wagner.

Pe de altă parte, numele companiei Oil a fost implicat, la începutul lunii, într-un alt scandal de corupţie. Astfel, foştii directori ai SC Petrotrans, Octavian Natu, şi SC Oil Terminal Constanţa, Ştefan Ene, sunt cercetaţi în libertate sub acuzaţia de trafic de influenţă de 50.00

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 7 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 8 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 10 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 13 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 11 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°