Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SONDAJ Un român din doi crede că USL se sparge

Publicat in Adevarul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Peste jumătate din populaţie crede că ruptura dintre social-democraţi şi liberali este doar o chestiune de timp, arată o cercetare INSCOP, realizată la comanda ziarului „Adevărul“.

Pe zi ce trece, românii sunt din ce în ce mai neîncrezători în viitorul alianţei dintre PSD şi PNL. Mai rămâne o singură necunoscută. Când se va întâmpla marea despărţire: la alegerile europarlamentare, la cele prezidenţiale sau abia la alegerile naţionale din 2016? În cadrul unui sondaj realizat în prima jumătate a lunii noiembrie, INSCOP a repetat întrebarea din urmă cu şase luni, referitoare la ipoteza rupturii USL.

Astfel, 29% din români cred că USL se va rupe înainte de alegerile prezidenţiale din 2014, pondere în creştere faţă de cei 21% care exprimau aceeaşi opţiune în urmă cu şase luni. Totodată, 18,3% din respondenţi cred că USL se va rupe imediat după alegerile prezidenţiale din 2014, comparativ cu cei 12,4% care indicau acelaşi lucru în luna mai. Şi procentul celor care văd ruperea USL abia la alegerile parlamentare din 2016 a crescut: 4,6%, faţă de 4,2%, care apreciau acest lucru în luna mai.

„Din cumularea opiniilor care indică ruperea USL rezultă un procent de 51,9%, semnificativ mai mult faţă de cei 37,6% care credeau că USL se va rupe înainte de alegerile prezidenţiale, după prezidenţiale sau la alegerile parlamentare din 2016.

Practic, de la ceva mai mult de o treime public sceptic faţă de coeziunea USL am ajuns în situaţia în care puţin peste jumătate din populaţie crede că USL se va rupe“, arată sociologii INSCOP.

ROMÂNII, TOT MAI INTERESAŢI DE USL

Conform barometrului INSCOP, o modificare importantă se înregistrează în cazul persoanelor care nu au ştiut sau nu au răspuns la această întrebare. Dacă în luna mai, 36,4% din români nu ştiau sau nu răspundeau la întrebarea legată de ipoteza ruperii USL, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este în acest moment Cătălin Cîrstoiu

Mediafax acum o ora
„Candidatul în acest moment este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie. Am vorbit prin WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu”, a răspuns Ciolacu la o întrebare legată de candidatura lui Cătălin

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum o ora
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Slovacii au strâns donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

HotNews acum o ora
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, relatează News.ro c

Marinar mort la bordul unei nave din rada Sulina. Furtuna de pe mare i-a întârziat pe salvatori

Adevarul acum o ora
Apel de urgență, în această dimineață, de la bordul unei nave sub pavilion Palau, după ce un marinar s-a prăbușit inconștient, pe vas.

Iranul, despre atacul Israelului: Au fost 2-3 drone, precum cele cu care se joacă copiii în Iran

Wall-Street.ro acum 40 minute
Ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian a minimalizat atacul imputat Israelului şi care a lovit vineri centrul Iranului, comparându-l cu o joacă de copii şi adăugând că nu vor exista represalii iraniene cel puţin dacă nu îi sunt vizate

Nicuşor Dan, după ce Piedone a venit cu un tricou cu mesajul „Şi eu sunt Interlop”: Ştim toţi

Mediafax acum 18 minute
Nicuşor Dan a postat pe Facebook o imagine în care ţine în mâini un tricou pe care scrie „Ştim toţi”. Mesajul actualului primar general al Capitalei este un răspuns la gestul lui Cristian Popescu Piedone, care, după ce şi-a depus vineri candidatura

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 6 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Trei femei au fost lovite de un autobuz pe o trecere de pietoni. Care e starea victimelor

Ziare.com acum 3 ore
Un autobuz al societății gălățene de transport public a intrat sâmbătă în trei femei aflate pe trecerea de pietoni pe strada 1 Decembrie 1918 din Galați. Șoferul autobuzului, în vârstă de 48 de ani, a surprins și accidentat cele trei femei, cu vârst

Kelemen Hunor: Nu văd cum se poate ajunge să existe o susţinere din partea aliaţilor pentru Iohannis în acest moment. Nu exclud, dar situaţia este destul de, cum se spune la noi, ”naşpa”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele UDMR, fostul vicepremier Kelemen Hunor, este de părere că ar fi indicat ca la conducerea NATO să se afle o persoană din flancul estic al Alianţei. „Dar nu văd cum se poate ajunge să existe o susţinere din partea aliaţilor pentru Iohanni

Vremea

București
acum

15°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°