În Copileţ, un cătun de munte din judeţul Hunedoara, Crăciunul şi Anul Nou se petrec la lumina lămpii, cu sarmale şi, cel mult, un radio cu baterii. Sărăcia lucie în care trăiesc oamenii de aici a ajuns o normalitate. Pentru ei, televizorul şi frigiderul sunt obiecte de lux pe care le văd doar la cunoscuţii din satele unde reţeaua de energie electrică a reuşit să ajungă. Nu se mai plâng pentru că şi-au pierdut orice speranţă că viaţa lor va fi cumva, cândva, mai bună. Vor doar ca iarna să nu fie una prea grea, iar jivinele pădurii să le lase în pace animalele de prin gospodărie. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus Suciu
1 /.
Cătunul Copileţ este, oficial, o stradă a satului Muncelu Mic. „Strada” e de fapt un drumeag de ţară lung de 2 kilometri, la capătul căruia sunt câteva case mici, sărăcăcioase, multe dintre ele pustii. Pe undeva pe la mijlocul drumului iese-n cale un bărbat în vârstă, dar încă bine legat. Vine zâmbitor dinspre cătun, bucuros că tocmai îi tăiase calea o căprioară cum demult n-a mai văzut.
Numele lui este Simion Ciorogaru, are 76 de ani, iar de 8 ani s-a tras aproape de casă, după o viaţă petrecută peste tot prin ţară. A lucrat mult ca grănicer, dar îşi rezumă viaţa într-o frază scurtă: „Am plecat cătană (soldat – n.r.) la 22 de ani, şi m-am întors pensionar”.
A locuit o vreme în apartamentul de la Deva, dar a constatat că e mai bine la Muncelu Mic. „La oraş nu am spaţiu pentru plimbare. Acuma am mers până în Copileţ să mai văd de casa părintească”, explică bătrânul despre care localnicii spun că şi acum îşi începe ziua cu exerciţii de înviorare, indiferent de vreme, la ora 7.30.
Nopţile lungi ale bătrâneţii
Un şopru, o curte cu gard de lemn şi o casă de cărămidă cu un hol şi două camere alcătuiesc cea mai mândră gospodărie din cătunul Copileţ.
