Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta nu-l vrea pe Băsescu suspendat. L-ar dori la penitenciar

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 iulie 2012 ·

Cine crede că USL se va opri după ce pune mâna pe Palatul Cotroceni se înşeală. Nu le va fi suficient, din două motive.

Primul: vor avea nevoie de circ, pentru a acoperi eşecul economic al propriei guvernări. Uitaţi-vă pe ceea ce a făcut până acum executivul USL – aparent nimic. Spun cu intenţie "aparent", pentru că sunt sigur că, în timp ce toată lumea priveşte la incendiul din politică, noii stăpâni îşi instalează clientela şi încheie primele contracte...

Al doilea motiv: Adrian Năstase chiar a intrat la puşcărie. S-a spart un mit, acela că nomenklatura, indiferent de culoarea politică, nu-şi pierde libertatea.

De aceea cred că, după ce vor pune mâna pe instituţiile politice, USL se va grăbi să controleze prin oameni devotaţi şi DNA-ul, şi Parchetul General, vor reînfiinţa într-o formă sau alta SIPA (fostul serviciu secret al ministerului Justiţiei, despre s-a spus adesea că de fapt făcea dosare politice şi supraveghea viaţa privată a magistraţilor, pentru a-i şantaja) şi se vor pune pe fabricat dosare. Subliniez cuvântul "fabricat".

S-a mai întâmplat, la fiecare schimbare de regim, ca în primele luni, să apară tot felul de năstruşnicii ale predecesorilor. Niciodată nu s-a mers prea departe, pentru că politicienii români, dincolo de certurile de la televizor, erau înfrăţiţi în răutaţi. Problema lui Băsescu este că a spart această frăţie. În loc să se întoarcă cu spatele, să aibă grijă ca la DNA să ajungă un personaj convenabil, aşa cum era Amăriei, a susţinut-o pe Monica Macovei şi pe candidatul acesteia, pe Daniel Morar. D

osarele de la SRI, în loc să rămână ascunse, pentru un şantaj, ceva, s-au dus către parchete şi au contribuit la condamnări penale. USL şi UDMR nu vor uita acest fapt şi cred că, în următorii ani, vor face tot posibilul să-i bage la puşcărie şi pe Băsescu, şi pe apropiaţii săi, inclusiv membri ai familiei, dacă vo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum o ora
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Peste 400 dintre cei mai puternici ciclişti din Europa sunt aşteptaţi la primul Campionat European de Mountain Bike din România

News.ro acum 34 minute
Peste 400 dintre cei mai puternici ciclişti din Europa sunt aşteptaţi la primul Campionat European de Mountain Bike organizat în România, la Cheile Grădiştei, în perioada 8-12 mai. La Campionatul European de Mountain Bike la disciplinele Cross Count

Ambulanță lovită de tramvai în București: Transporta un bolnav din Călărași la spitalul Floreasca

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate o ambulanță și un tramvai a avut loc miercuri, 24 aprilie, în București. Ambulanța transporta un pacient de la spitalul din Călărași la spitalul Floreasca din București în momentul în care a fost lovită de un tr

Adrian Sârbu: Creşterea PIB înseamnă creşterea bogăţiei tale. În România există oportunităţi. Fii vesel, pentru că economia creşte şi bazată pe nivelul tău de bună dispoziţie şi de gândire pozitivă

Ziarul Financiar acum 37 minute
Nemo: Îţi repet întrebarea, de la care aşteptăm răspunsul tău. Eşti de acord să votezi doar acele partide/guverne care îşi asumă răspunderea pentru o creştere economică de 5% pe an ceea ce ar duce la dublarea PIB-ului României în termeni reali în 15

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 2 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

HotNews acum 52 minute
​Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o

Firea respinge acuzaţiile privind „rechinii imobiliari”: Ştim cine a primit autorizaţii în această perioadă, că sunt „rechini buni” şi „rechini răi”

Mediafax acum 41 minute
„Un subiect care e mult accentuat şi care cred că a fost speculat negativ de adversarii politici - s-a spus şi despre mine, şi despre Robert, şi despre Daniel - ei au făcut lucruri în Capitală, dar s-au dat de partea rechinilor imobiliari. Aş vrea,

Elevii mai multor școli din Ploiești, blocați în gara din Buda în „Săptămâna Verde” / Copiii ar fi trebuit să ajungă la Brașov / S-a stricat locomotiva

G4Media acum 56 minute
Elevii mai multor școli din Ploiești care, în „Săptămâna Verde”, ar fi trebuit să ajungă în excursie la Brașov, au rămas blocați în gara Buda, după ce conductorul trenului particular 11029 a semnalat defecțiuni la locomotivă, relatează Observatorul

Ciolacu: Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, am învrăjbit prea mult românii între ei

Mediafax acum 23 minute
„Daniel Băluţă este cel mai cool primar din România. Cum putea Băluţă să ne reamintească de Nicuşor Dan, decât să ne aducă într-un loc fără căldură. Daniel Băluţă merge cu paşi repezi către al treilea mandat. Administraţia nu are culoare politică de

Kremlinul îşi anunţă noua ofensivă: Rusia va extinde "zona tampon" din Ucraina dacă Kievul va primi rachete cu rază mai mare de acţiune

News.ro acum 57 minute
Kremlinul a declarat miercuri că Rusia îşi va extinde şi mai mult "zona-tampon" din interiorul Ucrainei, dacă Kievul primeşte de la Statele Unite rachete ATACMS cu rază de acţiune mai lungă, care îi permit să lovească mai adânc în interiorul Rusiei,

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/20°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°