Cea de a 26-a ediţie a Festivalului de folclor „Pe marginea Dunării” s-a încheiat ieri printr-un concert extrordinar de muzică populară, desfăşurat în cadrul Galei de premiere a câştigătorilor actualei ediţii a concursului de interpretare.
„Această ediţie a fost una aniversară, la care am sărbătorit împlinirea a 30 de ani de la debutul, la Giurgiu, al Festivalului de folclor
Cel de ieri a fost un concert extraordinar, dedicat, ca de obicei, câştigătorilor ediţiei actuale a concursului de folclor din cadrul festivalului, care s-a desfăşurat vineri, dar şi împlinirii a 30 de ani de când la Giurgiu a fost inaugurată această sărbătoare a muzicii populare româneşti ,
Pe scena Ateneului „Bălănescu” au cântat îndrăgiţii interpreţi Ion Drăgan şi Daniel Preduşel, laureaţi din anii precedenţi, iar vineri seara, au susţinut recitaluri Georgel Nucă şi cunoscută interpretă de folclor tradiţional din Vlaşca, Doina Cernea. Argeşeanul Gabriel Dumitru a câştigat Marele Premiu al Festivalului, melodiile interpretate de acesta fiind „Pe drum rătăcit” şi „Bună seara, mândră bună”. Ioana Maria Ardelean (Bistriţa-Năsăud) a fost recompensată cu premiul I, în timp ce Ana-Maria Oprişan (Mehedinţi), Gabriel Lungu (Olt) şi Iulian Urlea (Giurgiu) au câştigat premiul al II-lea.