Fostul jurnalist, Sorin Roşca Stănescu, candidat PNL pentru un mandat de senator în Dâmboviţa, se declară pensionar şi precizează că are datorii de peste 3 milioane de euro scadente în acest an, dar şi faptul că deţine o societate a cărei valoare ajunge la 8 milioane de lei. Potrivit declaraţiei de avere depusă de Sorin Roşca Stănescu, acesta deţine din 2008, în urma cumpărării, 10.010 de metri pătraţi de pădure în judeţul Ilfov, dar şi 13.458 de metri pătraţi teren intravilan în acelaşi judeţ, cumpărat în 2010. Sursa: CODRIN PRISECARU
Fostul jurnalist deține trei terenuri în județul Ilfov, două forestiere și unul intravilan în suprafață totală 23.000 de metri pătrați. În declarația de avere mai apare o casă de vacanță în comuna Gruiu cu o suprafață de o mie de metri pătrați și patru corpuri de clădire, o șalupă, un BMW Z4 și un skijet. Bijuteriile adunate de fostul jurnalist valorează 30.000 de euro, obiectele de artă 220.000 de euro și cele 20 de ceasuri valorează împreună 30.000 de euro.
Generozitate de milioane
Candidatul liberal este un om darnic din fire dacă ținem seama că a împumutat în nume personal patru firme, la trei dintre ele fiind și acționar. Valoarea totală a împrumuturilor este de 840.000 de lei și 828.000 de euro.
Rata lunară de zeci de mii de euro
În același timp, datoriile potențialului liberal sunt de ordinul milioanelor de euro. Până la sfârșitul acestui an trebuie să returneze la BRD 3.019.653 de euro, împrumut contractat în 2008 cu scadența în 2012. Este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla având în vedere că veniturile anuale ale familiei se ridică la 75.000 de euro. Până în 2018 Roșca Stănescu trebuie să returneze și 1.406.000 de franci elvețieni.
Acționar în șase societăți
Veniturile anuale ale soților Roșca Stănescu sunt de 69.000 de lei la care se adaugă 179.000 de lei ”teren vândut în rate pâ