Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15 milioane de copii se nasc prematur în fiecare an în lume

Publicat in Adevarul, luni 19 noiembrie 2012 ·

Naşterea prematură este cea mai importantă cauză de mortalitate în rândul bebeluşilor şi este responsabilă pentru mai mult de un milion de decese anual la nivel mondial, semnalează Organizaţia Salvaţi Copiii.

75% dintre bebeluşii născuţi prematur ar putea fi salvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante, spun specialiştii din cadrul Organizaţiei Internaţionale Salvaţi Copiii şi cei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Din păcate, însă, echipamentele actuale nu fac faţă numărului mare de naşteri premature din toată lumea.

De altfel, incidenţa copiilor născuţi prematur este în creştere în aproape toate ţările lumii, potrivit celui mai recent raport al organizaţiei Salvaţi Copiii, numit „Born too Soon" (Născuţi prea devreme). La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de naşteri premature, 85% din ele având loc între săptămânile 32 şi 37 de sarcină.

Şi în România, mortalitatea infantilă este o problemă majoră. Aici mor, în medie pe an, 1.900 de copii mai mici de un an, adică un copil la fiecare 5 ore.

„Aproape 40% din copiii născuţi prematur care nu reuşesc să supravieţuiască au avut la naştere tulburări respiratorii şi cardiovasculare. Mai mult, 22% dintre prematuri se pierd din cauza afecţiunilor materne. Este timpul pentru o implicare maximă în educaţia mamelor, pentru perfecţionarea sistemului şi a actului medical şi nu în ultimul rând, pentru găsirea resurselor financiare care să aducă cât mai multe maternităţi din România la standardele minime necesare îngrijirii acestor copii speciali", subliniază Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Risc de dizabilităţi

Mulţi dintre bebeluşii care supravieţuiesc naşterii premature suferă de dizabilităţi, inclusiv de tulburări de învăţare mai târziu în viaţă, dar şi de probleme vizuale şi auditive, spun specialiştii. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 23 minute
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 5 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Trei femei au fost lovite de un autobuz pe o trecere de pietoni. Care e starea victimelor

Ziare.com acum o ora
Un autobuz al societății gălățene de transport public a intrat sâmbătă în trei femei aflate pe trecerea de pietoni pe strada 1 Decembrie 1918 din Galați. Șoferul autobuzului, în vârstă de 48 de ani, a surprins și accidentat cele trei femei, cu vârst

Slovacii au atras donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

News.ro acum o ora
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, transmite Reuters.

Mihai Tudose: Noi am mai ieşit pe primul loc şi stăteam în gară şi ne uitam cum a trecut trenul. Mijlocul nostru cel mai simplu de a ne asigura că acest lucru nu se mai întâmplă e să avem un preşedinte social-democrat

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul Mihai Tudose a afirmat, sâmbătă, că PSD trebuie să dea preşedintele ţării, pentru a nu se mai afla în situaţia, în care a mai fost, de a ieşi pe primul loc şi de a nu face Guvernul.

Ciolacu: Faptul că lună de lună reuşim să ducem inflaţia într-un trend descendent, chiar accelerat, mie personal, îmi arată foarte clar că suntem în drumul economic corect

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu afirmă că inflaţia este pe un trend descendent, iar acest lucru se observă în fiecare lună. El a reafirmat că procentul cu care veniturile populaţiei au crescut este mai mare decât procentul cu care preţurile s-au major

Parisul, al doilea cel mai plăcut oraş din Europa. Cine conduce clasamentul

Mediafax acum 2 ore
Conform unui nou clasament publicat de compania canadiană de consultanţă Resonance Consultancy, după Londra şi înaintea Berlinului, capitala franceză este "al doilea cel mai plăcut oraş din Europa", anunţă Le Figaro. Raportul vorbeşte despre un oraş

Formula 1: Max Verstappen, pole-position în China - Dezastru pentru Lewis Hamilton

HotNews acum 4 ore
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din China, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică (este al 100-lea pole din istori

Vremea

București
acum

15°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

14°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°