Diana Elena Antonescu este artist fotograf şi membru al Royal Photographic Society din Marea Britanie. A avut peste 40 de expoziţii de fotografie în toată lumea, iar lucrările sale au apărut în numeroase publicaţii, inclusiv pe prima pagină a cotidianului britanic The Times şi pe coperta revistei The Sanctuary din Statele Unite. Deşi are numai 42 de ani, a călătorit în 30 de ţări şi a trăit în Africa, America, Australia şi Marea Britanie. Printre premiile obţinute se numără şi medalia de bronz la Societatea Regală de Horticultură, în 2001, pentru o imagine cu flori exotice. A fotografiat mai ales plante rare, animale şi fluturi, dar şi berberi sau aborigeni. Sursa: Diana Elena AntonescuSursa: Diana Elena AntonescuSursa: Diana Elena AntonescuSursa: Diana Elena AntonescuSursa: Diana Elena AntonescuSursa: Diana Elena AntonescuSursa: Diana Elena AntonescuSursa: Diana Elena Antonescu Sursa: Diana Elena Antonescu Sursa: Diana Elena Antonescu
1 /. În prezent, Diana este lector la Universitatea din Bucureşti, unde predă un curs de limba engleză la Facultatea de Limbi Străine. Are dublă cetăţenie, britanică şi română, iar în Marea Britanie se duce atunci când organizează expoziţii sau workshop-uri pentru conservarea mediului. Am întâlnit-o pe Diana într-o după-amiază caldă de toamnă. De sub şapca grena îi ieşeau câteva şuviţe din părul castaniu-roşcat, iar pe umeri avea un şal roşu, cu ciucuri. Peste fusta mov, din catifea lucioasă, purta un palton albastru, gros şi foarte larg. "Nu am circulaţia bună. Sunt friguroasă ceva de speriat", îmi spune Diana. Degetele ei lungi şi subţiri erau pline de inele mari cu agate maro şi ametist violet, iar la gât îi atârna o ambră transparentă.
Mineriada a hotărât-o să plece din România
Diana s-a născut în Bucureşti, însă a crescut în Bucovina, în munţii Rarău, alături de bunica ei. De mică, îi plăcea să se plimbe prin păd