Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vor coopera România şi ţările din Est cu partenerii din China. Planul complet al acţiunilor comune

Publicat in Adevarul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Premierii prezenţi în aceste zile la Bucureşti au formulat, în comun, Liniile directoare pentru cooperarea între China şi statele din Europa Centrală şi de Est. Oficialii au stabilit ca această cooperare să se deruleze în conformitate cu propriile legi, iar în cazul statelor membre UE va fi respectată legislaţia comunitară.

Prevederile convenite de către participanţi sunt:

** Organizarea reuniunii şefilor de guvern ai China-ECE în fiecare an pentru a examina realizările cooperării şi a stabili direcţia cooperării în viitor. Părţile vor discuta şi stabili data şi locul de desfăşurare a reuniunii din 2014 cât mai curând posibil.

** Luarea în considerare a formulării unei agende de cooperare pe termen mediu, atunci când se consideră oportun, având în vedere modul în care evoluează cooperarea China-ECE.

Promovarea cooperării în domeniile investiţiilor, economic şi comercial.

** Să se opună în mod categoric oricăror forme şi manifestări de protecţionism, să lucreze pentru promovarea reciprocă a investiţiilor şi să intensifice şi îmbunătăţească cooperarea economică şi comercială, încercând, în acelaşi timp, să atenueze actualele dezechilibre ale acesteia.

** Să desemneze şi să anunţe anul 2014 ca Anul Promovării Investiţiilor şi Afacerilor China-ECE şi, în acest cadru:

1. să organizeze o reuniune ministerială China-ECE pentru promovarea cooperării economice şi comerciale;

2. să organizeze o expoziţie mărfuri a ECE, în China;

3. să organizeze un simpozion China-ECE cu privire la politicile macroeconomice, în China ;

4. să organizeze un simpozion China-ECE pentru promovarea investiţiilor, în China;

5. să organizeze un eveniment de promovare a investiţiilor China-ECE la Târgul Internaţional pentru Investiţii şi Comerţ din China;

6. să organizeze un Forum de investiţii chineze în Republica Cehă; @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din Bucureşti şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore. Bărbatul a reușit să ajungă la un magazin pentru a cere ajutor

Ziare.com acum 22 minute
O femeie din Capitală a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore. După a doua agresiune, bărbatul a reuşit să iasă din casă şi să ajungă la

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum o ora
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum 44 minute
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Cum arată noul terminal Schengen al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara (foto)

Press Alert acum 31 minute
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-322856905">

Rareş Bogdan: După redistribuire, Alianţa PSD-PNL poate obţine 20 de mandate de europarlamentari. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în Parlamentul European, iar AUR nu va lua mai mult de cinci-şase mandate

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că Alianţa PSD-PNL poate lua la redistribuire 20 de mandate de europarlamentari, el precizând că AUR va avea cinci-şase mandate, în timp ce SOS nu va atinge pragul de cinci la sută.

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum 36 minute
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 2 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Adrian Câciu: România se dezvoltă prin investiţii / În ultimii doi ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii şi a precizat că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°