Florin Lăzărescu (39 de ani) este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani. Are cinci cărţi publicate (trei romane şi două volume de povestiri), a fost tradus în mai multe limbi, a câştigat premii peste premii, iar mai nou a început să scrie şi scenarii de film.
Anul acesta a publicat „Amorţire“, „un roman despre toate întrebările intime pentru care n-am niciun răspuns limpede“.O poveste despre încercările unui bărbat (Evghenie) de 41 de ani de a găsi ceva în care să creadă.
Am dat peste Florin Lăzărescu la Festivalul Dilema Veche, desfăşurat în ultimul weekend al lunii august la Alba Iulia, şi am stat de vorbă despre acest ultim roman al său, despre cum era să-şi irosească talentul de povestitor, despre cum a trecut de la poezie la proză şi despre cum a reuşit să-şi cenzureze pornirea de a da titluri comerciale cărţilor pe care le-a scris.
„Weekend Adevărul“: Ai publicat recent un nou roman, „Amorţire“, care a fost primit destul de bine.
Florin Lăzărescu: Da, este o receptare cumva ciudată, adică există puţine critici nasoale, dar sunt venite din partea unor lideri de opinie. Cred că am vreo două cronici negative, în general spun că e un roman superficial, plin de glumiţe, că e lipsit de profunzime. Textual s-au legat de un pasaj în care un personaj îşi dă cu părerea despre scriitori, spune că jumătate sunt comercianţi, jumătate sunt nu ştiu cum, criticii sunt nişte loseri... Băi, frate, au luat-o personal, ca şi cum despre ei era vorba acolo. Totuşi, e o pagină dintr-o carte, cartea e despre altceva. Eu am învăţat în clasa a patra să nu mai confund personajul cu naratorul, darămite cu autorul. În schimb am văzut că altora, care citesc din plăcere, şi au scris pe bloguri, le-a plăcut foarte mult.
Pentru tine ce contează mai mult, reacţiile criticilor sau ale cititorilor simpli?
Contează şi ale criticilor. N-ai c