Dl Iliescu nu lasa politica activa de frica, D-sa e bintuit de teama isterica, cronicizata si exploziva, in acelasi timp, ca ar putea plati pentru ceea ce a facut.
M-am tot intrebat de ce nu se retrage dl Iliescu din politica dupa ce a epuizat, ba chiar mai mult decit atit!, ultimul mandat prezidential. De ce se bate pentru presedintia principalului partid de opozitie. De ce nu-si face o fundatie si nu se apuca de conferinte ori de operatii, precum atiti presedinti de la Clinton la Gorbaciov.
De ce nu se bucura de binemeritata pensie si de privilegiile fostilor sefi de stat. De ce ne tot asigura ca are 45 de ani, nu 75. Si, mai ales, de ce e atit de nervos in ultima vreme, atit de iritabil, de nici „gura nu-i mai tace", nici „iarba nu-i mai place". Iarba verde de-acasa, nu cea purpurie de la partidele pe care le-a tot servit cu abnegatie, in fapt mereu acelasi cu numele schimbat.
Am crezut multa vreme ca, pur si simplu, activismul nu-i iese din singe, ca tot ce-a invatat, de mic, la UTC, la partid si in Uniunea Sovietica nu-l lasa, si gata, sa iasa din politica, vorba dumisale, decit „cu picioarele inainte".
De-abia acum imi dau seama ca este vorba de altceva. Dl Iliescu nu lasa politica activa de frica, D-sa e bintuit de teama isterica, cronicizata si exploziva, in acelasi timp, ca ar putea plati pentru ceea ce a facut, pentru crimele din timpul comunismului, de la Revolutie, din vremea mineriadelor.
D-sa spera ca, daca va ramine in prim-planul vietii publice, justitia noastra il va face uitat ori il va exonera de pedepsele cuvenite. Ca va reusi s-o manevreze si s-o intimideze in continuare, ca pe vremea cind se afla in fruntea bucatelor, cind dispunea, discretionar, de destinele noastre. Cu drept de viata si de moarte.
Caci are pe miini singe si de cind era demnitar comunist, si de la zavera din
