Debutul în lungmetraj al lui Răzvan Rădulescu şi al Melissei de Raaf, „Felicia, înainte de toate", este marele câştigător al TIFF 2010. Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) s-a dovedit, în cele din urmă, a fi una debordantă şi plină de surprize.
Palmaresul ediţiei din acest an, anunţat într-o fastuoasă Gală de decernare a premiilor, care a avut loc sâmbătă seară, în impozanta sală a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, a reconfirmat acest sentiment de „ieşit din tipare", dovedind că ediţia 2010 a manifestării a fost una dintre cele mai reuşite din ultimii ani.
Thailanda, noua „Românie" a filmului?
Primul lucru care a frapat şi a dat imediat naştere la comentarii a fost faptul că Trofeul Transilvania, distincţia supremă a Festivalului, a plecat - la fel ca şi la recenta ediţie a Festivalului de la Cannes, care s-a încheiat cu două săptămâni în urmă - spre un film din Thailanda: „Poveste anodină" / „Mundane History", regizat de tânăra Anocha Suwichakornpong (un nume la fel de imposibil de pronunţat şi de reţinut ca şi cel al câştigătorului Palme d'Or, Apichatpong Weerasethakul, acesta fiind, de altfel, un semn distinctiv al numelor thailandeze).
Mai citiţi şi:
Protest la TIFF faţă de proiectul de lege iniţiat de Sergiu Nicolaescu: "Cinematografia riscă să se întoarcă cu 15 ani în urmă"
Premiul „Adevărul de Seară“ la TIFF 2010
Exotica ţară asiatică se află într-un violent conflict civil, între protestatari (aşa-numitele „cămăşi roşii") şi forţele armate, care sprijină un regim corupt şi autoritar, iar seria de premii câştigate de filmele thailandeze la festivaluri în ultimii ani (culminând cu Palme d'Or-ul cannez) arată că avem de-a face cu o cinematografie emergentă, cu un nou trend pe piaţa filmelor de festival şi de artă, precum a fost şi cazul cinematografiei române de-a lungul ultimul