Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fitch a scăzut ratingul a cinci țări: Italia, Spania, Belgia, Slovenia și Cipru. Reacția Italiei: Ne așteptam să fim penalizați

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 28 ianuarie 2012 ·

După ce, cu câteva zile în urmă, agenția Standard&Poor's a scăzut ratingurile a nu mai puțin de nouă state din zona euro, analiștii denumind ziua respectivă ”Vinerea neagră”, a venit rândul agenției de evaluare financiară Fitch să își spună cuvântul. Aceasta a retrogradat vineri ratingurile a cinci state din zona euro, între care Italia şi Spania, informează AFP şi EFE.

UPDATE1: Cu o infuzie de lichiditate de aproape jumătate de trilion de euro de la Banca Centrală Europeană, care curge acum prin "venele" sistemului financiar european, bani care au mers parţial spre achiziţia de titluri de stat, şi cu speranţa că Grecia şi creditorii vor ajunge la un acord privind reducerea datoriilor enorme ale ţării, scăderea ratingurilor anunţată de Fitch a avut doar un impact redus asupra pieţelor financiare.

Euro a crescut în raport cu dolarul după anunţarea scăderilor de rating, dar a scăzut apoi până al un nivel de 1,32 de dolari. Italia este văzută de piaţă drept punctul critic al zonei euro. Dacă statul ajunge în incapacitate de plată, perspectiva evoluţiei monedei unice devine una îngrijorătoare.

Premierul italian Mario Monti, un tehnocrat care a primit laude pentru măsurile de reformare a economiei, a spus că nu a fost surpins de scăderea de rating operată de Fitch. "Agenţia a semnalat o situaţie care trenează deja de ceva vreme, şi anume că Italia are un nivel foarte ridicat datoriei publice în PIB, şi a mai atras atenţia asupra faptului că modul în care zona euro este guvernată ca întreg nu este unul perfect – ceea ce ştiam, de asemenea", a spus Monti în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni italiene.

"Agenţia a apreciat totodată politicile implementate în ultimul timp de guvern şi parlament", a mai spus Monti.

În comunicatul Fitch se menţionează cu privire la Italia: "Luarea unei decizii şi mai severe în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar găsit spânzurat într-o anexă a casei sale. Bărbatul era cercetat pentru abuz în serviciu

Ziare.com acum 54 minute
Petre Ion Barbu, primarul comunei Vinţu de Jos, din judeţul Alba, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale, a anunțat marţi după-amiază, 16 aprilie, Poliţia judeţeană Alba, care face verificări pentru a stabili împrejurările în care a av

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră

News.ro acum 58 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Aeroportul Internaţional din Dubai a deviat zborurile din cauza furtuni care a transformat pistele într-un adevărat lac - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Aeroportul Internaţional Dubai a deviat temporar zborurile care trebuiau să aterizeze marţi seara din cauza unei ploi puternice care a inundat pistele, relatează Reuters. Operaţiunile pe aeroport au fost suspendate total timp de 25 de minute, marţi,

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 2 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” - motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews acum o ora
​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutie

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 5 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Rusia, invitată la festivităţile dedicate Debarcării aliaţilor în Normandia, nu și Putin

Adevarul acum o ora
Rusia va fi invitată la festivităţile prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia (Franţa) la începutul lunii iunie, dar nu şi preşedintele său, Vladimir Putin, din cauza „războiului de agresiune” rusesc în Ucraina,

Calendarul înscrierilor la creşă şi grădiniţă. Ministerul explică procedurile

Mediafax acum 18 minute
„În curând, încep înscrierile la creşă, grădiniţă şi în serviciile complementare de educaţie timpurie. Pentru a veni în sprijinul părinţilor vom publica, în curând, un material cu cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri legate de înscrieri”, a sc

Vremea

București
acum

25°
mar.

17°/30°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

25°
mar.

14°/28°
mie.

9°/17°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

22°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

11°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

10°
mar.

8°/27°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°