Sâmbătă şi duminică, în comuna mehedinţeană Ponoarele, sunt aşteptaţi mii de oameni să petreacă în singura pădure de liliac sălbatic din ţara noastră, la o serbare câmpenească din care nu vor lipsi muzica şi dansurile populare, micii şi berea.
Organizatorii, Primăria şi Consiliul Local Ponoarele, au pregătit spectacole în aer liber, susţinute de formaţii de muzică populară din Mehedinţi şi judeţele limitrofe, de solişti de muzică populară de valoare, dar şi de tarafuri de artişti locali, precum şi dansuri populare autentice.
Autorităţile au făcut pregătiri toată săptămâna pentru această sărbătoare. „La intrarea în Pădurea de Liliac, am încercat să amenajăm cât mai frumos şi să curăţăm întreaga zonă, pentru ca localitatea Ponoarele să-şi întâmpine oaspeţii aşa cum se cuvine. Sărbătoarea Liliacului care dăinuie de timpuri este simbolul comunei noastre. Suntem siguri că oaspeţii care ne vor vizita zona se vor simţi bine, iar cântecul, jocul şi voia bună vor fi la ele acasă”, a declarat primarul comunei Ponoarele, Georgică Pătraşcu.
Astăzi, debutează manifestările "Sărbătorii liliacului". La lăsarea serii, în jurul unui frumos foc de tabără, se vor încinge hore populare ca la munte. Comercianţii şi-au amplasat tarabele cu mici, bere şi produse tradiţionale în platoul pădurii de liliac, întregind atmosfera de sărbătoare.
Duminică, începând cu orele 1100, vor începe manifestările cultural-artistice, iar pe scena amplasată în Pădurea de Liliac vor evolua: Ansamblul "Liliacul" din Baia de Aramă, condus de Trancă Elena; Ansamblul "Bordeiaşul" al Clubului copiilor din Baia de Aramă, condus de Corlan Georgeta; Ansamblul "Liliac de la Ponoare" condus de Martinescu Elena; Ansamblul profesionist "Danubius" al Centrului Cultural "Nichita Stănescu"; solişti vocali şi instrumentişti ai ansamblului "Danubius"; Ionuţ Tudorescu; Delia Barbu; Oana Pârvan; Ion Drăg