Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Operaţiunea „Ciorogârla” a fost coordonată de clanul Preda GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, luni 28 decembrie 2009 ·

Procurorii DIICOT au arătat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, o parte din armele recuperate în cazul celui mai mare furt de armament din istoria României.

GALERIE FOTO

Acestea urmau să fie folosite ca monedă de schimb pentru droguri în cadrul tranzacţiilor pe care membrii Clanului Preda le făcea cu grupuri infracţionale din Turcia. În urma descinderilor de ieri, pe lângă cele 35 de arme din lotul Ciorogârla, au mai fost confiscate alte trei procurate din alte surse.

Cu ajutorul probelor recoltate de la unitatea militară de la care s-au furat cele 62 de arme şi de pe mitralierele găsite în Dragomireşti Deal, poliţiştii au reuşit să elucideze misterul furtului de la Ciorogârla.

Din primele probe concrete, reiese că Eugen Preda a coordonat cel mai mare furt de armament comis vreodată în România.

„Participarea la furtul de armament a şase dintre cele 15 persoane reţinute a fost demonstrată cu ajutorul probelor de ADN. Printre cele şase persoane se numără şi Eugen Preda”, a declarat Codruţ Olaru, procuror-şef DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism).

Ceilalţi cinci sunt Marius Costea, Marian Scarlat, Doru Tăbârcă, Sandu Chiriţă, George Iordan şi Alexandru Iordan.

130 de kilograme de heroină

Grupul infracţional condus de fraţii Preda, cunoscut în lumea interlopă drept Clanul Luptătorilor, este de mai mult timp certat cu legea. Membrii acestui grup au fost sau sunt anchetaţi pentru infracţiuni foarte grave, de la trafic de droguri pâna la furt prin violenţă.

În ceea ce priveşte traficul de droguri, pe lângă cele 2 kilograme de heroină pe care le-au confiscat ieri, poliţiştii au mai capturat 55, respectiv 75 de kilograme de heroină în Turcia şi Bulgaria.

În urma cooperării cu autorităţile din aceste ţări, cercetările au ajuns în România. Aici,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Trafic blocat pe Autostrada Soarelui. Un bărbat amenință că SE ARUNCĂ de pe un pod. Imagini de la locul incidentului

Gandul acum o ora
Traficul rutier este blocat, joi, pe Autostrada Soarelui, sensul Constanța-București, în județul Călărași, după ce un bărbat amenință că se aruncă de pe un pod. Un bărbat amenință că se aruncă în gol de pe un pod, chiar pe drumul ce leagă capitala d

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 17 minute
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 48 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum o ora
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale