Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Revista presei locale

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 ·

Saralexul a găsit o nişă în lege şi începe din nou să ţepuiască, însă comisarii Protecţiei Consumatorilor au găsit şi ei o metodă de a-i amenda, titrează Gazeta de Nord-Vest, iar poliţiştii Poliţiei Rutiere au luat la puricat şoferii din trafic, scrie portalsm.ro.

Au reapărut ţepele Saralex

Doi sătmăreni s-au plâns că au fost înşelaţi de casa de schimb valutar Saralex

La nici o lună de zile după apariţia Legii 448/2009 care reglementa o serie de măsuri la casele de schimb valutar, binecunoscuta casă de schimb “Saralex” a găsit o metodă ingenioasă de a păcăli clienţii, doi dintre aceştia depunând câte o reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare. Chiar dacă legea spune clar cum trebuie să arate tăbliţele de informare a cursurilor valutare la casele de schimb valutar, angajaţii punctelor de lucru a casei de schimb Saralex au găsit o metodă ingenioasă de a păcăli clienţii. Încălcând legea, pe tăbliţele din faţa acestor puncte de lucru este trecut sus numele firmei, apoi cuvintele vânzarecumpărare, apoi câteva rânduri din ceea ce se vrea a fi o scurtă explicaţie şi abia apoi valutele, însă nu în ordinea stabilită de lege. În acest fel, mulţi sătmăreni au picat în plasa celor de la Saralex, însă doar doi dintre aceştia au depus o reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Satu Mare. “Unul dintre ei a schimbat 3.000 de euro, iar celălalt 2.000 de euro, paguba totală ridicându-se la circa 800 de euro“, titrează Gazeta de Nord-Vest.

165 de amenzi date de poliţia rutieră într-o singură zi

165 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.780 lei, au fost aplicate în data de 2 august 2009, de efectivele de poliţie rutieră.

36 dintre acestea au fost pentru depăşirea limitei legale de viteză, 12 pentru necuplarea centurii de siguranţă, 12 pentru conducerea unui autovehic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 39 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum o ora
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 55 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 37 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°