Instituţia Prefectului Mureş va convoca, miercuri 22 iulie, la propunerea Gărzii de Mediu, o întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ai Gărzii de Mediu şi ai Agenţieie pentru Protecţia Consumatorilor pentru a discuta problema prelungirii autorizaţieie de mediu a Combinatului Chimic Azomureş. Repetatele reclamaţii ale târgumureşenilor din ultima vreme, privind aerul irespirabil din cauza emisiilor de amoniac din zona Combinatului Chimic Azomureş, pun în pericol prelungirea acelei autorizaţii.
„În cursul săptămânii trecute am primit mai multe sesizări de la cetăţeni cu privire al mirosul de amoniac din Târgu Mureş. La propunerea noastră, în zilele următoare instituţia Prefectului va convoca serviciile implicate şi anume APM, Garda de Mediu, Protecţia Consumatorilor, şi se va discuta problema funcţionării ori suspendării autorizaţie de mediu la Azomureş”, a declarat Daniela Burdeţi, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Mureş.
Aceasta a mai precizat că, în condiţiile în care au fost rechemaţi la lucru 170 de angajaţi, trimişi în şomaj tehnic, la această dată toate instalaţiile combinatului funcţionează la capacitate maximă, ceea ce implică emisii mari de poluanţi în aer.
Amintim că pe data de 7 iulie, din cauza depăşirii concentraţie de amoniac din aer, Garda de Mediu a amendat Combinatul Chimic cu suma de 50.000 de lei, sumă din care Azomureş a achitat 50% şi a dat în judecată Garda de Mediu, contestând sancţiunea.