Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO / Minune într-un sat doljean: Chipul lui Iisus a apărut pe o creangă de nuc tăiată. Oamenii vin cu sutele în pelerinaj

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Pelerinaj în comuna doljeană Castranova, acolo unde chipul lui Iisus a apărut pe un nuc din care a fost tăiată o creangă.

Sute de oameni au venit să se roage şi să aprindă o lumânare lângă copacul miraculos. S-au închinat şi au sărutat pământul, uimiţi de minunea din curtea lui Radu Stănculescu (51 de ani). „ Maică, uită-te şi matale cum se vede chipul Mântuitorului! Eu cred că este un semn divin, Iisus vrea să ne facă să devenim mai buni, că şi aşa suntem păcătoşi. Chipul a apărut acum o săptămână, iar de atunci oamenii vin zi de zi aici. A devenit un loc sfânt pentru noi. Eu mă rog pentru nepoţii mei, care au rămas fără tată, să îi ocrotească Dumnezeu“ , a spus Maria Cotoară (71 de ani).

„Dumnezeu este lângă noi“

Proprietarul nucului povesteşte că, în luna februarie, a tăiat o creangă mai groasă din copac, iar pe ciotul rămas, acum o săptămână a apărut chipul lui Iisus. „La început nu se observa foarte bine, însă pe zi ce trece se vede tot mai bine. Este Mântuitorul. Nucul este vechi, cred că are mai bine de 100 de ani. Toată lumea are voie să vină, să aprindă o lumânare şi să se roage. Pomul va rămâne la noi în curte, iar de acum înainte vom avea mai multă grijă de el. Sunt curios dacă imaginea va dispărea în timp“, a spus agricultorul Radu Stănculescu.

Preotul din Castranova susţine că a mers la copac şi a observant că imaginea de pe ciot seamănă cu o icoană din biserică. „Oamenii trebuie să se apropie tot mai mult de Dumezeu. Eu, soţia şi copilul meu am mers şi ne-am rugat. Imaginea este identică cu chipul lui Isus. Este o minune, iar cu siguranţă comuna noastră va fi ferită de acum înainte de toate relele“, a spus Gheorghe Dincu, părinte la parohia Sfântul Nicolae din comună.

Credincioşii vin din satele vecine pentru a vedea minunea cu ochii lor. „Am venit de la şapte kilometri să mă rog. Sunt convins

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 17 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 51 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Viktor Orban, atac la oficialii care conduc instituțiile UE: ”Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”

G4Media acum 50 minute
Oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, a afirmat vineri premierul ungar Vikor Orban la lansarea campaniei partidului său conservator Fidesz pentru scrutinul european

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum 38 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 4 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 5 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°