Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal sindical în Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 25 mai 2005 ·

Alegerile din cadrul CNSLR Frăţia Mureş desfăşurate pe 12 aprilie, precum şi modificările de statut nu au fost recunoscute de Tribunalul Mureş. Acest fapt a provocat un adevărat scandal între mişcările sindicale din judeţul Mureş, deoarece noua conducere a CNSLR-Frăţia Mureş i-a acuzat de fals şi uz de fals pe liderii CSDR Mureş. Aceasta pentru că, în anul 2004, CSDR Mureş ar fi reuşit să se înscrie în registrul special pe locul CNSLR Frăţia. Astfel, din datele aflate la instanţa de judecată reiese că CSDR Mureş a făcut alegeri pe 12 aprilie, nu CNSLR-Frăţia Mureş.

Din dosar mai reiese că, în anul 2003, un grup de foşti membri ai CNSLR Frăţia Mureş au hotărât schimbarea nu-melui confederaţiei în CSDR Mureş, fapt care este considerat ilogic, întrucât cele două organizaţii sindicale sunt confederaţii distincte.

Noii lideri ai CNSLR Frăţia, aleşi pe 12 aprilie, acuză conducerea CSDR Mureş că a falsificat anumite documente şi că a indus în eroare instanţele de judecată reuşind să se înregistreze în locul acestora în registrul special privind sindicatele. "Falsul este atât de evident că nici nu trebuie demonstrat. Vă asigur că în cel mai scurt timp va intra pe latura penală. Ei au mers în instanţă şi au spus că schimbă doar numele şi din documentul oficial reiese că CSDR este afiliată la CNSLR Frăţia. Practic, cu sprijinul instanţei, CSDR a făcut alegeri la noi în confederaţie", a declarat secretarul general al CNSLR Frăţia Mureş, Maria Dăndărău.

De cealaltă parte, liderul CSDR Mureş, Alexandru Chertes, a declarat că demersurile făcute de CSDR sunt perfect legale. "Ei să vă arate actul de constituire ca Uniune Teritorială. Sunt filială a CNSLR Frăţia, nu contest asta, nu contest alegerile din filială, dar ca Uniune Teritorială nu există. Instanţa de judecată a procedat corect respingând înscrierea modificărilor survenite în CNSLR Frăţia Mureş în urm

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 5 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 2 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 3 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/20°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°
sâm.

7°/18°