Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Sandra Bullock şi George Clooney fac bani pe Pământ cu „Misiunea în spaţiu“. Spaţiul cosmic, între ficţiune şi realitate: cum te pot omorî câteva lacrimi

Publicat in Adevarul, luni 7 octombrie 2013 ·

Filmul SF „Gravity 3D: Misiunea în spaţiu“, cu actorii Sandra Bullock şi George Clooney în rolurile principale, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord american în weekendul trecut, cu 55, 5 milioane de dolari încasate. Filmul are câteva erori, iar o misiune reală în spaţiul cosmic este, de fapt, mult mai dificilă.

Câştigătorii ai premiului Oscar, Sandra Bullock şi George Clooney sunt eroii acestui thriller. Sandra Bullock joacă rolul lui Ryan Stone, un medic strălucit, care pleacă în prima sa misiune în spaţiu, împreună cu deja veteranul Matt Kowalsky (George Clooney), un astronaut cu experienţă, pregătit să predea ştafeta. O simplă misiune de rutină se transformă într-un adevărat dezastru. Nava spaţială este distrusă, iar Stone şi Kowalsky devin captivi în spaţiu.

Deşi pelicula s-a bucurat de un foarte mare succes la public, are câteva greşeli, mai mari sau mai mici, după cum a remarcat astrofizicianul Neil DeGrasse Tyson, citat de businessinsider.com

Gravity- Trailer 2013Când Clooney îi dezleagă cablul Sandrei Bullock, aceasta se îndepărtează de el. În realitate, starea de imponderabilitate i-ar fi apropiat. În unele scene, părul Sandrei Bullock nu pluteşte, aşa cum ar fi fost firesc în starea de imponderabilitate. Aproape toţi sateliţii Pământului se rotesc de la Vest la Est, în timp ce după explozie toate rămăşiţele lor se rotesc de la Est la Vest.

Totuşi, subiectul filmului – doi astronauţi care au mari probleme în spaţiu – nu este o ficţiune, dimpotrivă. De fapt, aceasta este cea mai mare teamă a astraonauţilor, după cum notează „New York Post“.

Dintre cele 7 miliarde de locuitori ai planetei, doar 530 de oameni au ajuns până acum în spaţiu. Iar numai jumătate dintre ei au părăsit naveta spaţială, aflându-se, la propriu, în spaţiul cosmic. Unul dintre ei este canadianul Chris Hadfield, care a zubrat în spaţiu d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 4 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 2 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 5 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 6 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 4 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 10 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°