Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Claudiu Manda este noul preşedinte al PSD Dolj:„Sunt un om de echipă şi nu am ranchiună faţă de nimeni”

Publicat in Adevarul, vineri 26 aprilie 2013 ·

Deputatul Claudiu Manda a fost votat astăzi, în unanimitate, cu vot deschis, în funcţia de preşedinte al PSD Dolj.

Ion Prioteasa a demisionat din funcţia de preşedinte PSD Dolj pe data de 23 aprilie, iar astăzi la Filarmonica Oltenia au fost organizate alegeri. Deputatul Claudiu Manda a fost singurul care şi-a depus candidatura şi a fost votat în unanimitate. „Sunt un om de echipă şi nu am ranchiună faţă de nimeni. Atunci când promit, bazaţi-vă pe cuvântul meu", susţine Claudiu Manda.Mi-aş dori ca de acum încolo să ne dăm mâna, să nu ne mai certăm, să împărţim şi sărăcia, să nu ne mai certăm cum să împărţim funcţiile”, a declarat Manda.

Ion Prioteasa a candidat, la sfîrşitul săptămânii trecut la Congresul PSD, pentru un post de vicepreşedinte la nivel naţional, însă a pierdut.

„Îl susţin pe Claudiu Manda pentru că el şi Valeriu Zgonea au fost primii care m-au susţinut pe mine. Nu ştiu câţi organizatori mai are PSD la nivel naţional dar spun că cele mai mari scoruri la alegerile parlamentare le-a avut Claudiu Manda”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Noua formulă de conducere a PSD Dolj, în urma Conferinţei Judeţene de Alegeri, este următoarea: preşedinte- Claudiu Manda; preşedinte executiv - Ion Călin; secretar - Florentin Tudor; trezorier - Alin Golumbeanu; vicepreşedinţi: Ion Prioteasa, Cristi Iovan, Olguţa Vasilescu, Daniela Tarniţă, Nicolae Vrapcea, Mihai Fifor, Florin Stancu, Alin Mitrică, Florea Voinea, Florentin Gust, Valeriu Zgonea, Ovidiu Flori-primar Işalniţa, Nicu Tabacu-primar Vârvor, Valerică Pupăză-primar Cârcea, Lidia Zavelea-primar Negoi, Georgică Bercea, Radu Preda, Sorin Răducan, Cosmin Vasile, Alina Tănăsescu, Mihail Neaţu şi Marinel Catalina-primar Calopar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum o ora
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 45 minute
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum 54 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

BEC constată încălcări majore ale legislației electorale. Probleme la tragerea la sorți a șefilor birourilor de circumscripție

HotNews acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a constatat existenţa unor încălcări majore ale legilor electorale în realizarea operaţiunilor de tragere la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora, efectuate de preşe

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum 47 minute
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Cod portocaliu de vijelii și grindină pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 48 minute
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-125937197">

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 2 ore
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°