Din toamnă, strada din centrul oraşului de pe Bega va deveni primul brand turistic al municipiului. Sursa: Horia Călăceanu
Deşi Timişoara e recunoscută în străinătate pentru că are cea mai frumoasă piaţă barocă, pentru singurul loc din lume unde în aceeaşi clădire funcţionează trei teatre şi opera, pentru premierele ei europene şi mondiale, până acum nu s-a identificat niciun brand care să o reprezinte. Ca urmare, Departamentul de informatizare a resurselor turismului cultural al Atelierului Ariergarda, prin punctul său de lucru din Berlin, lucrează la realizarea istoriei pe internet a străzii Emanoil Ungureanu.
Oficial, luna viitoare, strada va deveni primul brand turistic al urbei. Strada a fost cercetată pe perioade istorice, începând cu anul 1716. Pe vremuri se găseau aici Gimnaziul Piariştilor, între 1750-1850 şi, în secolul al XVIIIlea, centrul comunităţii evreieşti.
Povestea, reconstituită pe internet
„Strada Ungureanu e începutul unei cercetări în vederea promovării centrului istoric“, explică scriitorul Daniel Vighi, unul dintre fondatorii Ariergardei. Strada Ungureanu porneşte din Piaţa Libertăţii, de la primăria veche, pe lângă Liceul „Nikolaus Lenau“ ajunge la Clinicile Noi. În total sunt 24 de clădiri, printre care Facultatea de Muzică, Memorialul revoluţiei, o redacţie de ziar, cea mai frumoasă berărie. Zece dintre ele au fost deja cercetate în cadrul proiectului de branding al străzii şi, de luna viitoare, îşi vor spune povestea pe internet.
Dintre foştii locatari ai străzii, identificaţi de specialişti, unul a fost ales pentru a deveni personaj de poveste: Anastasius Skarlato, un domn care la 1828 ocupa casa cu numărul 82 de pe Piaristen Strasse (actualul sediu al Horticulturii), cum se numea Ungureanu la acea dată.
„Skarlato, care a fost descoperit în arhivele militare de l