Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: PORTRET / Teodora Lăzuran o viaţă trăită pentru sport

Publicat in Adevarul, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Fosta gimnastă de performanţă şi-a dedicat timpul orădenilor care vor să ducă o viaţă sănătoasă. Îi învaţă că sportul îi poate disciplina şi ajuta în relaţiile cu cei din jur. Teodora Lăzuran a făcut gimnastică ritmică de performanţă încă din clasa I. Astăzi, a ajuns să promoveze sportul ei de suflet.

„În 1979 am participat la o selecţie pentru o clasă pilot de gimnastică ritmică. Am trecut selecţia şi am intrat în clasa întâi specială de gimnastică. Atunci eram la Iaşi, unde am stat până în 1985, când am venit la Oradea, la lotul naţional de gimnastică ritmică. Cu echipa din Iaşi am câştigat şase titluri naţionale. Când am venit la Oradea, aveam 12 ani, stăteam în internat la Liceul Sportiv şi aveam antrenamente în fiecare zi. Cu echipa de aici am câştigat patru titluri naţionale, am făcut parte din lotul naţional al României. La 18 ani am început să antrenez, pentru că la noi în ţară nu sunt cluburi care să susţină senioratul în gimnastica ritmică. Am fost profesor suplinitor la Liceul Sportiv, am făcut Academia de Antrenori de la Bucureşti şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport în Arad”, a povestit Teodora.

Antrenoare şi manager

În ultimii 20 de ani, Teodora a fost antrenoare de gimnastică ritmică. În plus, sportiva a deschis clubul „Ars Nova”, unde predă chiar şi balet sau hip hop.

„În 1997 am deschis clubul, în ideea că toată lumea vrea să facă sport şi majoritatea evită sportul de performanţă. Vreau să fac lumea să iubească sportul şi să realizeze necesitatea lui în viaţa de zi cu zi. Practicarea unui sport, chiar dacă nu de performanţă, ajută foarte mult. Sportul ne ajută să trăim sănătos. Ca să încurajez şi părinţii să facă mişcare, în special mămicile, am introdus cursuri numite «mama şi copilul», unde mămicile pot veni împreună cu copiii lor să facă mişcare”, spune Teodora.

Nu poate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°