Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„A fi mămică este un loc de muncă sigur“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 decembrie 2009 · · · · ·

Ionela Oana Urse (20 de ani) din Hunedoara a născut în urmă cu trei luni un băieţel. Tânăra mamă susţine că astfel a scăpat de grija serviciului şi are un venit sigur în fiecare lună. Mii de proaspete mămici aleg să stea acasă doi ani cu copilul, pentru că primesc un venit sigur din partea statului şi „fentează“ concedierile de criză.

Legea privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, intrată în vigoare la începutul acestui an, oferă proaspetelor mămici 85% din media veniturilor nete acumulate în ultimele 12 luni dinaintea sarcinii.

Femeile sunt mulţumite că de la începutul acestui an câştigă, stând acasă, între 600 şi 4.000 de lei lunar plus 200 de lei, cât este alocaţia copilului până la 2 ani.

Ionela Oana Urse (20 de ani) din Hunedoara nu primeşte prea mulţi bani de la stat, dar e suficient, spune ea, pentru că „a fi mămică este, cel puţin în aceste vremuri, un loc de muncă sigur".

A lucrat la o fabrică de componente auto şi la începutul anului 2008 a născut o fetiţă, iar de două luni are şi un băieţel. „De aproape doi ani primesc lunar o indemnizaţie de 600 de lei, la care se adaugă alocaţia primului copil, 200 de lei, şi mai nou a celui de-al doilea. Este mult mai bine în postnatal decât să lucrez din greu pe un salariu mic", a spus Ionela.

Proaspăta mămică mai spune că, deşi se descurcă destul de greu cu banii, soţul ei ar prefera să rămână din nou însărcinată în următoarele luni.

La nivelul judeţului Hunedoara există 3.700 de beneficiari ai indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, însă doar o persoană primeşte 4.000 de lei.

Banii le ţin acasă

În judeţul Bacău, aproape 5.000 de mame îşi cresc bebeluşii pe banii statului şi nu au de gând să întrerupă concediul postnatal. Este şi cazul Andrei Şuştac (29 de ani) care, în urmă cu trei luni, a adus pe lume un băieţel. „După noua lege primesc indemnizaţie de creşt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 5 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 8 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 8 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 6 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 4 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 13 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°