Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi martori din trei au fost audiaţi astăzi în procesul primarului, Gheorghe Falcă

Publicat in Adevarul, marți 12 octombrie 2010 ·

Nici astăzi instanţa arădeană nu a reuşită să audieze toţi martorii care au fost citaţi pentru acest termen în procesul primarului, Gheorghe Falcă. Şi de această dată a lipsit Petru Prohorov, cel care trebuia adus sub escortă, însă mandatul nu a fost îndeplinit de Poliţia Timişoara, unde a fost transmisă cererea instanţei.

Judecătorul cauzei a decis ca Petru Prohorov să fie amendat cu 500 de lei şi poliţistului responsabil cu ducerea la îndeplinire a mandatului cu 700 de lei.

Astfel, doar fostul director economic al Primăriei Arad, Petru Tămaş, şi administratorul firmei care a realizat lucrările de cadastru Sabina Moldovan au depus mărtuire.

Casa primarului va fi reevaluată

La înfăţişarea de ieri, tribunalul a decis ca imobilul deţinut de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, pe strada I.L. Caragiale să fie reevaluat, în urma unei cereri depusă de avocaţii care îl reprezintă.

Astfel, în urma solicitării formulate de avocaţi la termenul trecut, judecătorul a admis ca expertizele privind evaluarea terenului fostei fabrici de zahăr şi a casei primarului să fie refăcute, pentru a se stabili cu precizie valoarea lor din anul 2005.

Expertiza pentru casa lui Falcă, situată pe strada I.L. Caragiale, va trebui depusă la instanţă până în 9 noiembrie, iar cea pentru terenul de cinci hectare care a făcut obiectul tranzacţiei până în 22 noiembrie.

Încă doi experţi

La solicitarea avocaţilor municipalităţii, instanţa a încuviinţat introducerea în cauză a altor doi experţi.

Astfel, pe lângă cei doi experţi desemnaţi, Alexandru Şipoş şi Stela Olina, la expertiza care vizează imobilul în care locuieşte edilul va participa şi Marian Ioan Olariu, iar la evaluarea situaţiei terenului Fabricii de Zahăr va lua parte şi Iuliana Mia Paşca.

Instanţa a mai decis că, dacă actualul proprietar al terenului Fabrici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 6 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 9 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 13 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 12 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 12 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale