Dintre cele patru echipe care au promovat în Liga I, doar treipot merge liniştite în vacanţă: Ceahlăul, Concordia Chiajna şiPetrolul. A patra, FC Bihor, are mari emoţii cu licenţa. Cel maiprobabil, Comisia de Licenţiere a FRF va anunţa vineri că trupacondusă de Marius Vizer nu are drept de joc în Liga I. FRF va luadecizia finală în Comitetul Executiv din 20 iunie.
Orădenii au deschis şampania imediat după victoria cu Gaz Metan CFRCraiova, scor 4-2, cea care a asigurat locul 2 şi implicitpromovarea pentru trupa lui Vizer. Distanţa de la extaz la agoniepoate fi însă una foarte scurtă. Clubul orădean se află de mai multtimp în insolvenţă, având datorii către stat, furnizori şi foştijucători. Comisia de Licenţiere a dat undă verde pentru promovareaorădenilor, dar preşedintele Viorel Duru a făcut recurs, aşa cums-a întâmplat şi în cazurile lui Poli Timişoara sau GloriaBistriţa. Vineri, Comisia de Apel va prezenta un răspuns final,însă mai mult ca sigur acesta va fi negativ pentru orădeni! Totuşi,salvarea lor poate veni pe 20 iunie, atunci când în ComitetulExecutiv se va discuta şi soarta lui Poli şi Bistriţa. În cazcontrar, cel mai probabil, locul lui FC Bihor va fi luat de CSMioveni.
Mioveniul stă lapândă
Ocupanta locului 3 în Seria Vest, CS Mioveni, e direct interesatăde un răspuns negativ la adresa orădenilor. "Oradea e din 2009 îninsolvenţă financiară. Ei nu au primit şi nu vor primi licenţa,dacă e să se respecte regulamentele. Degeaba se bucură pentrupromovare", a spus Răzvan Tunaru, director general al Mioveniului."UEFA impune nişte regulamente ce trebuie respectate şi peste carenu se poate trece. E la fel şi pentru România, şi pentru Italia, şipentru Gaza, sau Cisiordania. FC Bihor, neavând licenţă, nu poatepromova", a precizat un alt oficial al clubului din Mioveni pentruliga2.ro.
Răchită segândeşte să plece!