Modul în care Kim Sung-il a condus Coreea de Nord i-a făcut pe unii cercetători să compare regimul cu una dintre lumile imaginate de George Orwell, iar până astăzi, ţara a rămas prizoniera propriei istorii.
O lungă perioadă de timp s-a crezut că ţara va sfârşi măcinată din interior. Nu s-a întâmplat asta când Kim Sung-il a murit, nici când foametea a început să îşi arate colţii, iar asta s-a datorat în mare măsură sistemului puternic creat de bunicul actualului lider, Kim Jong-un.
În ţară, Kim Il-sung a adaptat curentele de gândire care îi erau favorabile. Pe de o parte, a dorit să se prezinte poporului drept un „comandant cu voinţă de fier, mereu victorios“, un „iubit şi respectat conducător“, dar şi un părinte al poporului.
O istorie romanţată
Născut în localitatea Magyongdae, în apropiere de Pyongyang, pe 15 aprilie 1912, în ziua în care Titanicul s-a scufundat, era cel mai mare dintre cei trei fii.
Istoria oficială a familiei sale arată, potrivit unei lucrări realizate de Paul French, că tânărul Kim obişnuia „să încălzească mâinile reci ale mamei sale, în fiecare zi când ea se întorcea de la muncă“. Datele referitoare la tinereţea lui lipsesc aproape cu desăvârşire, fiind înlocuite de relatări sentimentale, un mod în care este creat astfel mitul conducătorului.
În 1919, familia lui s-a mutat în Manciuria, unde tatăl lui Kim deţinea o farmacie. El însuşi a locuit acolo până la 30 de ani.
A luptat alături de trupele de gherilă, iar la sfârşitul anilor '40 a ajuns la conducerea Coreei de Nord, cu binecuvântarea lui Stalin. Potrivit relatărilor citate de French, mulţimea l-a întâmpinat surprinsă, dar ziarele vremii scriau deja articole elogioase la adresa lui, iar cultul personalităţii începea deja să ia amploare în ţară.
În 1972, când se introducea noua Constituţie a ţării, dominaţia lui Kim Sung-il era incontestabilă