Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudiu Niculescu, audiat la DIICOT Cluj în dosarul transferurilor de fotbalişti de la "U" Cluj

Publicat in Mediafax, joi 13 decembrie 2012 ·

Fostul jucător şi antrenor al "U" Cluj Claudiu Niculescu este audiat, joi, la DIICOT Cluj, în calitate de martor, în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători.

Claudiu Niculescu, fost jucător şi fost antrenor al "U" Cluj, în prezent antrenor al FC Bihor din Liga a II-a, a fost citat în calitate de martor în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători de la acest club la Petrolul Ploieşti.

La ora transmiterii acestei ştiri, Niculescu este audiat de procurori.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, în perioada următoare urmează să fie audiaţi fotbalişti de la Petrolul Ploieşti.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informa că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.

Poliţia Română preciza că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro.

Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arăta Poliţia Română.

În 14 noiembrie, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Cluj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au făcut două percheziţii la sediile a două cluburi sportive, informa Poliţia Română.

Percheziţiile au vizat ridicarea unor înscrisuri şi documente, precum şi identificarea tuturor

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

JO 2020, canotaj: Încă trei echipaje din România calificate în finalele pentru medalii

HotNews acum 33 minute
Alte trei echipaje de canotori din România s-au calificat în finalele pentru medalii de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. La dublu vâsle feminin - categorie uşoară - Ionela Cozmiuc şi Gianina Beleagă au reuşit calificarea în finala A, la fel ca şi e

Au fost doua cutremure în noaptea de marţi spre miercuri

Ziare.com acum 36 minute
Două cutremure s-au produs în România, în noaptea de marţi spre miercuri, 28 iulie, în două zone diferite: unul în Transilvania și unul în Muntenia. Cutremurele au avut loc la o diferență de doar câteva ore, potrivit Institutului Naţional de Cerceta

Accident grav în Bacău: Trei morți și un rănit, după ce o mașină a intrat într-un copac

Jurnalul acum o ora
Un nou accident grav s-a produs marți în județul Bacău. Trei bărbați au murit și o femeie a fost rănită, după ce mașina în care erau a intrat într-un copac. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN2 Bacău-R

Profitul OMV Petrom a ajuns la aproape un miliard de lei. Cererea de produse petroliere a revenit la nivelul pre-COVID

Mediafax acum 40 minute
OMV Petrom: Cererea de produse petroliere a revenit la nivelul pre-COVID. Profitul net al companiei, în creştere cu 13% după primele şase luni ale anului, la vânzări stabile de 10 miliarde de lei.

Jocurile Olimpice de la Tokyo. România s-a calificat în finala olimpică la 8+1 rame cu echipajul feminin

Mediafax acum o ora
Echipajul feminin de 8+1 rame s-a calificat, miercuri dimineaţă, în finala probei olimpice de la Tokyo 2020, câştigând detaşat sesiunea de recalificări cu cel mai bun timp mondial. Echipajul masculin a terminat pe ultimul loc recalificările şi nu va

Sirenele vor suna azi la ora 10,00 în toată ţara. E ​​Ziua Naţională a Ambulanţei

HotNews acum 3 ore
Sirenele ambulanţelor vor suna miercuri, la ora 10,00, în toată ţara, pentru a marca Ziua Naţională a Ambulanţei din România, scrie Agerpres. Miercuri se împlinesc 115 ani de existenţă a Ambulanţei din ţara noastră. Potrivit unui comunicat al Federa

Guvernul SUA a vândut singurul exemplar al albumului Wu-Tang Clan care a aparţinut „celui mai detestat om din America”

Adevarul acum 34 minute
Guvernul SUA a vândut singurul exemplar al albumului „Once Upon a Time in Shaolin” lansat de grupul Wu-Tang Clan care a aparţinut antreprenorului Martin Shkreli, considerat „cel mai detestat om din America”.

Preţurile cafelei au atins cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, din cauza îngheţului care pune în pericol culturile din Brazilia

Ziarul Profit - Arges acum 58 minute
Preţurile cafelei au atins cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, din cauza îngheţului care pune în pericol culturile din Brazilia, transmite Reuters și news.ro. Preţurile boabelor de cafea arabica au crescut cu aproape o treime în luna iulie,

Joey Jordison, baterist şi membru fondator al trupei Slipknot, a murit la vârsta de 46 de ani

Adevarul acum o ora
Joey Jordison, baterist şi membru fondator al trupei americane rock Slipknot, a murit la vârsta de 46 de ani. Familia lui Jordison a transmis că el a murit liniştit, în somn, dar nu au dezvăluit cauza decesului, se arată un comunicat BBC.

Moderna avertizează că livrările de vaccinuri împotriva COVID-19 în afara SUA vor fi în scădere

Adevarul acum o ora
Compania farmaceutică americană Moderna a anunţat marţi că producţia de vaccinuri pentru Covid-19 a partenerilor săi din afara Statelor Unite înregistrează întârzieri din cauza operaţiunilor de testare în laboratoare care au avut loc în ultimele cât

Vremea

București
acum

28°
mie.

24°/38°
joi

22°/39°
vin.

22°/36°
sâm.

24°/40°
Iasi
acum

25°
mie.

21°/34°
joi

20°/36°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/33°
Constanta
acum

26°
mie.

23°/30°
joi

23°/32°
vin.

23°/30°
sâm.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

19°/33°
Timisoara
acum

26°
mie.

24°/40°
joi

24°/36°
vin.

22°/40°
sâm.

23°/40°

Editoriale