Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cârciuma lui Băsescu, rasă de buldozere

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 30 ianuarie 2009 ·

Legendarul local Golden Blitz, transformat de Traian Băsescu într-un fel de “Cotroceni 2”, loc al întâlnirilor de taină şi al discuţiilor informale la ceas de seară în faţa unui pahar de şpriţ, a fost demolat la sfârşitul săptămânii trecute, prin decizia patronilor Sorin Vulpescu şi Dan Besciu.

Deşi s-a speculat că ordinul de demolare ar fi venit de la Primăria Capitalei, în urma identificării unor nereguli legate de autorizaţia de construcţie a localului, responsabili ai administraţiei bucureştene au negat zvonul, declarând că dispariţia restaurantului a fost decisă exclusiv de cei doi patroni.

Dispariţia localului de pe scena restaurantelor bucureştene ar fi trecut, probabil, neobservată dacă Golden Blitz n-ar fi avut ataşată eticheta de “cârciumă prezidenţială”, Traian Băsescu fiind în dese rânduri reperat în interiorul stabilimentului, sărbătorind vreun eveniment sau discutând în taină cu prietenii politici.

Celebră rămâne noaptea din aprilie 2006, petrecută de preşedintele României în compania jucătorilor stelişti, după victoria repurtată de echipa lui Gigi Becali în faţa Rapidului lui Copos, în sferturile de finală ale Cupei Uefa.

În seara respectivă, camerele de luat vederi ale televiziunilor au surprins un Băsescu jovial şi dezinhibat după câteva pahare de şpriţ, care n-a ezitat să se urce la volanul autoturismului personal la finalul petrecerii.

“Aventurile” lui Traian Băsescu la Golden Blitz au ajuns, de altfel, în 2006 şi în paginile prestigiosului cotidian International Herald Tribune, care nota: “Dacă treceţi pe neaşteptate pe la taverna Golden Blitz la o oră de vârf s-ar putea să vă întâlniţi chiar cu preşedintele României. Îl veţi recunoaşte cu siguranţă, el este cel care vorbeşte cu un prieten, zâmbeşte camerelor de filmat sau dansează cu cineva. Un bărbat căruia îi place să se uite la meci

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul a lansat un atac asupra Iranului

HotNews acum 2 ore
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP. Soldati israelieni, p

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 2 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 7 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 5 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 12 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°