MIRCEA MARIAN: "Dacă cei din PD-L nu vor să se târâie toată campania electorală cu eticheta de „partid de securişti“, ar trebui să-l dea afară pe viceprimarul Capitalei, Răzvan Murgeanu".
Faptul că Murgeanu, care a avut un angajament cu Securitatea, înregistrează, pe şest, conversaţii private cu cei care o contestă pe Elena Băsescu, creează impresia că, deşi sunt relativ puţini, foştii securişti şi turnători au o influenţă remarcabilă în PD-L.
Bun, este clar că Bogdan Boza, obscurul contracandidat al Elenei Băsescu la funcţia de secretar general al organizaţiei de tineret, nu voia decât scandal. De la bun început, singurul său program politic a fost să toace familia Băsescu. Boza era doar vârful de lance al unui nucleu care contesctă influenţa preşedintelui României asupra fostei sale formaţiuni politice. Dacă cei din PD-L aveau o minimă înţelegere pentru modul în care funcţionează presa, îl lăsau în pace, fiindcă nu aveau cum să controleze scandalul mediatic. Dar decizia lui Murgeanu de a-l înregistra pe Boza şi de a recunoaşte, ulterior, acest gest mârşav a compromis partidul. Elena Băsescu, vinovat fără vină, s-a ales cu imaginea făcută ţăndări.
Am unele motive să cred că aceste practici securiste sunt obişnuite în PD-L. Prin 2003, când lucram la „Adevărul“, mă ocupam de PD. În naivitatea mea nemărginită, credeam că am stabilit o relaţie relativ amicală cu liderii democraţi şi aveam unele conversaţii private. În câteva rânduri, am mărturisit că sunt iritat de faptul că ziarul la care lucrez pare prea tolerant cu Mitrea sau Dan Ioan Popescu, în timp ce Băsescu avea parte, constant, de critici dure. Unul dintre apropiaţii lui Băsescu - căruia îi sunt recunoscător şi acum - m-a sunat acasă şi m-a avertizat, pe tonul cel mai serios, că urmează să fiu atras într-o conversaţie despre situaţia de la „Adevărul“ şi înregistrat. Mai dep