Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu organizează un CONCURS. VEZI ce trebuie să faci dacă vrei să-ți petreci O ZI cu el

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 octombrie 2013 ·

În 2014, Senatul României aniversează 150 de ani de existență. În calitate de președinte al acestui for legislativ, Crin Antonescu s-a gândit să organizeze un concurs cu proiecte pentru această aniversare. La final, câștigătorul premiului II își va putea petrece o zi cu el. Crin Antonescu, președintele PNL

Sursa: NICU DÂRDÂIAC

"Având în vedere că jubileul se suprapune peste mandatul meu de preşedinte al acestei instituţii prestigioase, mi se oferă, astfel, ocazia să girez evenimentele de înaltă ţinută care se vor organiza pe parcursul întregului an. Noi avem, deja, în vedere o serie întreagă de activităţi, dar mă interesează şi părerile voastre, în special ale celor mai tineri dintre voi (...) De aceea, lansez, astăzi, pe pagina de Facebook, un concurs de proiecte care să includă idei originale pentru logo şi pentru organizarea şi desfăşurarea unei serii de evenimente derulate pe parcursul anului viitor", a anunțat Crin Antonescu pe pagina sa de Facebook.

Și, ca la orice concurs, președintele Senatului s-a gândit și la premii: Premiul I – o stagiatură de două săptămâni la Cabinetul Preşedintelui Senatului, pe poziţia de consilier personal ;Premiul al II-lea – O zi alături de preşedintele Senatului României ;Premiul al III-lea – O invitaţie pentru două persoane la Concertul de gală care va încheia momentele aniversare.

CITIȚI ȘI: Crin Antonescu: Dacă premierul va fi mai bine plasat în sondaje, poate candida la președinție, dar postul de prim-ministru va reveni PNL Victor Ponta: „Nu candidez la prezidențiale”Crin se face frate cu Justiţia ca să ajungă la Cotroceni Antonescu, ATAC DUR la Ponta: "Premierul a vorbit în numele procurorului general. Este INACCEPTABIL" | VIDEOTrântiți de Ponta et comp, apreciați la superlativ de americani pentru profesionalismul lor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum o ora
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 47 minute
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum o ora
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara

Mediafax acum 15 minute
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum 2 ore
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 46 minute
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 2 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 5 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum o ora
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

9°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°