Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Domnule mareşal, îmi ziceţi domnişoară, şi eu sunt rănită de trei ori!"

Publicat in Jurnalul, vineri 2 octombrie 2009 ·

Grea e alegerea în viaţa unui om. E teribil zbuciumul unor bărbaţi de a alege între două posibile mirese. Pe care e mai bine să o ducă la altar? Dar alegerea e grea şi când o femeie e pusă să opteze între două perechi de pantofi. Să-i cumpere pe cei cu călcâiul decupat sau pe cei fără bombeu, cu degetele ieşite afară? Şi în privinţa celor aşezate în farfurie alegerea e grea. Să pui mujdei pe copanul de răţoi sau să laşi să se prelingă pe el grăsimea din tigaie? E greu să alegi între două variante, d-apoi când te necăjeşte situaţia de a pune degetul pe cea mai bună variantă din 50 de posibilităţi. În această frământare a picat marele regizor Sergiu Nicolaescu atunci când trebuia ca pentru filmul său de căpătâi, bornă kilometrică în drumul cinematografiei noastre, deci când trebuia să-l aleagă pe interpretul lui Mihai Viteazu. Exista o listă cu peste 100 de candidaţi la rolul lui Mihai Viteazu. Printre ei aflându-se mari celebrităţi mondiale, printre care Charlton Heston şi alţii. Fiind vorba despre o posibilă coproducţie în care partenerul României să fie şi marele trust din Hollywood, Columbia Pictures, americanii propuneau o distribuţie cu mari staruri: Richard Burton, Liz Taylor şi o sumedenie de alte vedete. Până la urmă, o decizie a lui Ceauşescu a impus ca în rolul lui Mihai Viteazu să joace un actor român. Şi aici lista candidaţilor români era de zeci şi zeci. De altfel, începuseră filmările cu Sergiu Nicolaescu în rolul Voievodului Întregitor. Dar într-o noapte, în clipele de nesomn zbuciumate de gândurile creaţiei, lui Sergiu Nicolaescu i-a scânteiat ideea cum că cel mai potrivit în rolul Viteazului este Amza Pellea, şi l-a distribuit în rol. Creaţia a fost tulburătoare. Amza era majestuos şi simbol de Românie. Scenele cu Sergiu în rolul lui Mihai filmate de la distanţă au rămas şi în secvenţele de lupte în rolul lui Mihai a continuat să apară regizorul pentr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 41 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 12 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°