La două săptămâni după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut acest lucru, ministrul Radu Berceanu a redus tarifele pentru reparaţia vapoarelor
După ce, în urmă cu două săptămâni, Traian Băsescu a cerut reducerea tarifelor pentru navele care vin la reparaţii în şantierele navale, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a promovat un ordin în acest sens. Şase tarife percepute de Autoritatea Navală Română (ANR) la reparaţia vaselor care transportă produse petroliere, gaze naturale sau substanţe lichide nocive vor fi reduse la jumătate, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ.
Navele maritime care intră în şantierele navale româneşti pentru reparaţii sunt inspectate de ANR în vederea emiterii unui certificat “Gas-Free”. Operaţiunea este însoţită de plata a şase taxe. “Preşedintele Traian Băsescu ne-a solicitat să reanalizăm tarifele actuale pentru navele care intră în şantiere pentru reparaţii”, declara acum două săptămâni Ioan Bălan, directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, după o întrevedere avută la Constanţa cu şeful statului.
Imediat, Berceanu a ţinut să precizeze că s-a luat în discuţie reducerea tarifelor pentru reparaţii, deoarece acestea sunt mai mari decât în alte porturi de la Marea Neagră. (A.B.)

N