Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restrângerea cererii a redus inflaţia sub 6%

Publicat in Adevarul, joi 11 iunie 2009 ·

Media anuală a scumpirilor a scăzut cu peste 2,5% pe fondul consumului redus de alimente. Scăderea inflaţiei anuale până sub pragul de 6% nu a mai fost consemnată din august 2007. În mai 2009, am ajuns la o rată de 5,95% determinată de reducerea cererii. Statisticile oficiale au arătat că, în primele trei luni din 2009, cererea internă a scăzut, în România, cu peste 13%, pe fondul unui consum final efectiv al populaţiei cu 10,5% mai mic decât în aceeaşi perioadă din 2008. În continuare, datele Eurostat au evidenţiat faptul că românii au consumat, în primele 4 luni din 2009, cu aproape 10% mai puţine alimente decât în aceeaşi perioadă din anul anterior.

Această compactare a consumului, în special a celui de alimente, se reflectă şi în evoluţia preţurilor: datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS) indică o reducere a inflaţiei – media scumpirilor – până aproape la jumătate faţă de cea consemnată în luna mai 2008.

Scumpirea alimentelor, redusă la o treime

Cifrele INS arată că, în mai 2009, alimentele s-au scumpit, în medie, cu 1,4% faţă de decembrie 2008 şi cu 4,02% faţă de aceeaşi lună din anul anterior. A se compara aceste date cu cele consemnate în mai 2008: alimentele se scumpiseră cu 3,35% faţă de decembrie 2007 şi cu aproape 12% faţă de mai 2007. Faţă de luna anterioară, în mai 2008 la alimente aveam un avans al preţurilor la alimente de 0,53%, dar în mai 2009 se consemnează o ieftinire a acestora, cu 0,05%.

Interesant este că la celelalte componente ale coşului inflaţiei – mărfuri nealimentare, respectiv servicii – preţurile au evoluat în ritmuri comparabile în cele două perioade analizate. Mai precis, în mai 2009 am avut o creştere a preţurilor la produsele nealimentare cu 3,7% faţă de decembrie 2008 (3,08% în mai 2008 faţă de decembrie 2007) şi o majorare a tarifelor la servicii cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 47 minute
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum 32 minute
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Miniștrii pregătesc proiecte cu impact regional / Ședință de Guvern la TIMIȘOARA, joi

Gandul acum o ora
Guvernul se va întruni într-o ședință specială joi, 25 aprilie, în Timișoara, pentru a aproba proiecte cu impact major regional, a anunțat marți Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului. Vom avea o ședință specială, aș putea spune, în

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 3 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 2 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 3 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°