Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laszlo Borbely: "Salariul net, cu tot cu sporuri, al directorului general ANL este de 4.547 lei"

Publicat in HotNews, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Salariile de la ANl au crescut cu 39% in timpul guvernarii PNL, a declarat Lazslo Borbely, ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor. Acesta a tinut, astfel, sa-i raspunda presedintelui Traian Basescu la afirmatia de ieri, 28 octombrie: "Domnii de la ANL, cu siguranta apropiati Guvernului, beneficiaza nu de o sporire a salariului cu 50%, ci coeficientul de crestere este 4,4, o crestere exploziva a salariilor", a spus Basescu.

"Pe masa mea, s-a aflat legea de promulgare a Ordonantei Guvernului 7 din 2008, privind salarizarea personalului din ANL, Agentia Nationala de Locuinte, care mareste salariile angajatilor de 4,4 ori", a mai spus Presedintele. In replica, Laszlo Borbely a mentionat faptul ca ordonanta 7, la care a facut referire seful statului, a crescut salariile cu 12%.

Acesta a mai spus ca directorul general de la ANL nu are salariul mai mare decat al unui subsecretar de stat: salariul brut de incadrare este de 4.900 de lei iar salariul net, cu tot cu sporurile pe care le primeste, ajunge la 4.547 de lei. In schimb, a spus Borbely, "din 2004, salariile bugetarilor s-au dublat, iar inflatia a fost de 30%. Este bine ca s-au dublat, trebuie sa existe in sectorul de stat salarii decente". Salariile de la ANl au crescut cu 39% in timpul guvernarii PNL, a declarat Lazslo Borbely, ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor. Acesta a tinut, astfel, sa-i raspunda presedintelui Traian Basescu la afirmatia de ieri, 28 octombrie: "Domnii de la ANL, cu siguranta apropiati Guvernului, beneficiaza nu de o sporire a salariului cu 50%, ci coeficientul de crestere este 4,4, o crestere exploziva a salariilor", a spus Basescu.

"Pe masa mea, s-a aflat legea de promulgare a Ordonantei Guvernului 7 din 2008, privind salarizarea personalului din ANL, Agentia Nationala de Locuinte, care mareste salariile angajatilor de 4

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor

MApN: Elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei

Mediafax acum 27 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, vineri, că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informaţiile vin după imaginile filmate de localnici. Potrivit MApN, joi seara au fost identificate fragmente

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Autorităţile moldoveneşti anunţă că trei explozii au avut loc în apropierea graniţei cu Ucraina

Mediafax acum 46 minute
Autorităţile din Republica Moldova spun că trei explozii puternice au fost auzite în apropierea graniţei cu Ucraina. Exploziile s-au produs în noaptea de joi spre vineri. Nu au fost intrări neautorizate în spaţiul aerian moldovenesc, au mai transmis

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 2 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 3 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Inspector din cadrul ITM Buzău, reținut pentru luare de mită. A primit gratuit combustibil de la o societate pe care o verifica după un accident de muncă mortal

HotNews acum 39 minute
Inspectorul a emis un verdict favorabil societățiile pe care o controla în urma anchetei deschise după moartea unui angajat la o exploatație forestieră în vara lui 2023. La schimb, el a alimentat gratuit cu carburant de la un alt punct de lucru al s

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 2 ore
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale