Gazeta vă propune o scurtă trecere în revistă a minusurilor şi a plusurilor cîtorva dintre jucătorii care se înscriu în cursa pentru titlul de fotbalistul anului 2011
Cea mai prestigioasă şi mai veche anchetă sportivă din România, începută în 1966, porneşte la drum cu a 46-a ediţie, la capătul căreia vom afla Superlativele din 2011. Veţi citi lista completă a nominalizărilor (24 jucători români, 16 antrenori, 20 stranieri, 11 performeri din extrafotbal). Şi apoi, alături de căpitanii echipelor din Liga 1, antrenori, preşedinţi, specialişti şi jurnalişti, fanii îşi vor putea vota favoriţii pe www.gsp.ro, de-a lungul a două săptămîni şi jumătate, la toate cele patru secţiuni ale Anchetei: cel mai bun fotbalist român, cel mai bun stranier din Liga 1, cel mai bun antrenor român şi sportivul anului.
Iar premiul cel mare, trofeul "Nicolae Dobrin", va avea parte în acest an sărac de o concurenţă inedită, cu învingător greu de anticipat. Asta fiindcă suporterii vor trebui să aleagă între trofeele lui Săpunaru, explozia lui Torje, notorietatea cuplului Mutu - Chivu, recordurile personale ale lui Dănciulescu, renaşterile lui Pancu şi Sînmărtean ori ambiţia lui Nicoliţă. Aşa sună lista favoriţilor din acest an, dar, ca de obicei, preferinţele votanţilor pot aduce şi surprize. Pregătiţi-vă de start!
Cristian Săpunaru (27 de ani)
Plusuri:
- a cîştigat cele mai multe trofee în acest sezon, toate cu Porto: Europa League, titlul în Portugalia, Cupa şi Supercupa Portugaliei
Minusuri:
- a jucat doar două meciuri pentru echipa naţională
- nu e titular constant la FC Porto
Gabriel Torje (22 de ani)
Plusuri:
- a fost cel mai bun jucător dinamovist în acest an şi fotbalistul cu cele mai bune evoluţii la echipa naţională
- a fost cel mai scump jucător român transferat în acest an, Udinese plătind 4 milioane