Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Singurătatea ne îmbolnăveşte creierul

Publicat in Adevarul, vineri 14 decembrie 2012 ·

Nu toate persoanele care trăiesc pe cont propriu se simt singure. Dar cele care au acest sentiment acut, mai ales la vârste înaintate prezintă o degenerare mai rapidă a ţesutului cerebral şi, în final, un risc crescut de a dezvolta maladia Alzheimer.

Oamenii sunt fiinţe profund sociale şi, de aceea, tolerează cu greu singurătatea, mai ales la vârste înaintate, când copiii pleacă la casele lor şi când nu mai există nici posibilitatea integrării într-un colectiv, cum era cel de la serviciu, de exemplu. Potrivit specialiştilor, de Sărbători, acest sentiment este resimţit şi mai intens.

„Noi suntem fiinţe sociale. Avem în noi înnăscut un simţ al comunităţii, al apartenenţei. Sărbătorile, în general, prin ritualuri, ne conectează cu ceilalţi, deci fac mai vizibilă, mai prezentă, această conexiune socială în care suntem înlănţuiţi. Şi atunci îţi conştientizezi şi lipsa legăturilor. Şi cu cât eşti mai vulnerabil în interior, cu atât prăbuşirea poate fi mai mare“, explică psihologul psihoterapeut Lena Rusti, de la Clinica Mentarex Consult, din Bucureşti.

Ca şi cum nu ar fi suficient că singurătatea îi demoralizează considerabil pe vârstnici, un studiu recent a arătat că acest sentiment are un efect nociv în plus: creşte riscul de a suferi de maladia Alzheimer.

Singurătatea ar putea fi primul semn de Alzheimer

Este vorba despre o cercetare olandeză care s-a numit Studiul Vârstnicilor din Amsterdam şi în cadrul căreia au fost puse sub observaţie, timp de trei ani, 2.000 de persoane de ambele sexe, cu vârste de peste 65 de ani.

Participanţii care au declarat că se simt singuri au prezentat un risc de două ori mai mare de a fi diagnosticaţi cu Alzheimer sau cu alte tipuri de demenţă, trei ani mai târziu, prin comparaţie cu cei care au declarat că sunt înconjuraţi permanent de familie şi de prieteni. Cercetătorii au scos din ecuaţie alţi factor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Psiholog: Marijuana din România este stropită cu pesticide și otravă de şobolani

HotNews acum 17 minute
Psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Craiova, a atras atenţia că marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda, ci poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum o ora
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°