Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soarele va lumina măruntaiele Salinei Turda

Publicat in Adevarul, joi 19 august 2010 ·

Energia solară va asigura consumul de curent electric de care are nevoie moderna salină. Conducerea ocnei în care s-au investit aproape şase milioane de euro şi-a propus să realizeze un nou proiect „verde“. Un parc fotovoltaic, ce ar urma să asigure o parte din consumul de energie al salinei.

Investiţia prin care punctul de atracţie turistică de sub pământ din Turda a trecut printr-un amplu proces de modernizare nu se opreşte aici. După ce în incinta salinei a fost amenajat un complex balnear cu şase etaje, a fost reamenajată mina Rudolf, în care s-a construit un amfiteatru cu 80 de locuri, pentru concerte şi audiţii muzicale, un teren de minigolf şi unul de sport, operatorul ocnei de lux, Turda Salina-Durgău SA, pregăteşte un proiect prin care alimentarea cu energie electrică să se facă cu ajutorul energiei solare.

Fotocelule peste parcare

Sistemul realizat din celule fotovoltaice va fi amplasat deasupra parcării de lângă salină, acoperind mai multe locuri de parcare, potrivit directorului Ovidiu Mera. Acesta susţine că nu s-a stabilit, încă, mărimea parcului fotovoltaic. Nu se cunoaşte, de asemenea, nici investiţia necesară. Cert este, însă, faptul că vor fi atrase fonduri europene, dar se vor folosi şi fonduri proprii.

„Celulele fotovoltaice vor acoperi parcarea. Nu ştim încă mărimea, va fi de cel puţin câteva sute de metri pătraţi, dar cu siguranţă multe locuri vor fi acoperite“, a declarat Mera. Capacitatea parcării este de o sută de locuri. Zilele trecute, administratorul salinei a demarat procedurile necesare pentru obţinerea avizului de mediu necesar pentru construirea parcului.

Motivul principal: tendinţa

Salina Turda consumă mult mai mult curent faţă de cantitatea de care avea nevoie înainte de a fi modernizată şi de a-şi extinde reţeaua electrică. Directorul Salinei, Ovidiu Mera, susţine că nu acesta este, însă, principal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile

Mediafax acum o ora
China a fost "foarte, foarte secretoasă" cu privire la progresele sale în domeniul spaţial, a declarat în faţa parlamentarilor de la Capitol Hill Bill Nelson. "Credem că o mare parte din aşa-zisul lor program spaţial civil este un program militar. Ş

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum 2 ore
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu. Avocatul Cuculis face declarații (VIDEO)

Ziua Constanta acum 23 minute
Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai și formulează cerere de abținere. Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 9 mai 2024, ora 10.00. În urma acestei amînări, avocatul Cuculis a făcut declarații.

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum o ora
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum o ora
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Trei ucraineni, DISPĂRUȚI în munții din Maramureș/„Sunt în hipotermie”

Gandul acum o ora
Trei cetățeni ucraineni, de 27, 45 și 46 de ani, sunt căutați de salvatorii montani din Maramereș în zona vârfului Șerban. Doi dintre ei sunt în hipotermie și nu mai pot continua drumul. A nins în munții din Maramureș În zonă este zăpadă, iar config

Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite. Motivul e pierderea puterii de transmisie din cauza bateriei

News.ro acum 2 ore
Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), tran

Prima cabană montană construită în România, în 1880, se află în judeţul Sibiu, la 1.540 m altitudine

Mediafax acum o ora
Prima cabană montană construită în România se află în Sibiu, la 1.540 de metri altitudine, precizează Consiliul Judeţean Sibiu, într-o postare pe Facebook. Iniţial a fost cunoscută sub numele de „Casa de adăpost Şerbota”, pentru ca apoi să fie reden

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt puternic în Bucureşti şi 6 judeţe, până diseară

Mediafax acum 43 minute
Meteorologii au emis o atenţionare de vânt puternic, valabilă în Bucureşti şi 6 judeţe, până joi seara. Conform ANM, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 70 km/h. Până sâmbătă dimineaţă, vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării.

Premierul Marcel Ciolacu, vizită de lucru timp de două zile în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu se află joi şi vineri într-o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, un obiectiv important al acestei vizite fiind consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor emirateze. Consolidarea componente

Vremea

București
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°