Aveam nevoie de Alexandru Vişinescu pentru a ne deturna laşităţile înspre el. Dar să ştiţi că sistemul de represiune din anii ‘50-‘60 este al nostru, al părinţilor şi al bunicilor noştri. Vreţi poveşti cu bunici? Să vă spun una.
Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a fost într-o zi în vizită la redacţia „Adevărul”. Printre altele a spus un lucru foarte adevărat şi de ţinut minte: „Fraţilor, dacă pun căciula acum, pe stradă, pe zece oameni cu vârsta de peste 55 de ani, şase-şapte au fost colaboratori ai Securităţii”.
Da, au fost colaboratori ai Securităţii. Au turnat din convingere sau din invidie. De frică sau dragul avantajelor. Şi-au pus casele la dispoziţie. Au dat mici informaţii, au fost turnători de bine (mă amuz de câte ori aud chestia asta: “turnători de bine”. Să ştiţi că orice informaţie de bine pe care aţi dat-o despre cineva se poate transforma în ceva rău. Aşa e cu informaţiile astea).
Sunt părinţii şi bunicii noştri. E reţeaua naţională de informaţii şi informatori. Sunt ăia care vă aduceau ciocolată Toblerone acum 25 de ani. Sunt oamenii ăia cumsecade care, când n-am avut loc de muncă, au vorbit cu cineva care cunoştea pe cineva undeva.
Şi brusc, tot veninul din reţeaua asta se scurge într-un singur om: el a fost răul, l-a omorât pe Mihalache, a bătut femei la Mislea. Şi acum, al dracu’ moş, dă cu pumnul după ziarişti, pe stradă. Ăsta e un câine! Ăsta e teroarea securităţii şi a comunismului! Aveam nevoie de omul ăsta în carne şi oase. Să ştim că-l găsim la restaurant lângă Sala Palatului şi să dăm cu pietre în el.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului ne anunţă că mai sunt 35 de torţionari în viaţă. În drumul meu spre serviciu trec prin cartierele Floreasca, Dorobanţi, Primăverii. Văd oameni bătrâni ieşind din blocurile şi vilele nomenclaturii comuniste. Fără ei, Vişines
