Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Postul şi suflete nenorocite

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 23 martie 2008 ·

FLORIAN BICHIR: "N-aş fi scris acest text pentru că suntem în Postul Mare al Paştelui, al patimilor lui Hristos, când orice creştin se nevoieşte, după cum spun Sfinţii Părinţi: „Limba să nu vorbească minciuni, nedreptăţi şi cuvinte putrede şi stricăcioase“."

Un text din „Ziua“, semnat de cunoscuta hienă Dan Ciachir, mi-a umplut sufletul de tristeţe, de neputincioasă mâhnire. Fostul turnător la Securitate a găsit de cuviinţă să terfelească un mitropolit în plin post, să-l înjure creştineşte.

Infirm sufleteşte, Ciachir scrie că: „Înainte să îşi asume «îngerescul chip», ÎPS Laurenţiu a făcut să vină pe lume cinci copii“. Nu-i prima oară când acest condeier sugerează că vlădicul Ardealului este un călugăr „part-time“. Realitatea este însă alta şi de aceea gestul este şi mai trivial. Actualul mitropolit ÎPS Laurenţiu Streza, orfan de la vârsta de 13 ani, a fost timp de 23 de ani preot. Primii şapte ani a slujit într-o parohie modestă, Lisa, iar ulterior a venit la Sibiu ca profesor la Facultatea de Teologie. În 1992, ca urmare a unui cancer, soţia sa Eugenia s-a prăpădit, iar preotul profesor s-a trezit singur cu cinci copii. A vrut el să rămână văduv? Îşi poate închipui cineva că i-a fost uşor să-şi ducă jumătatea, după două decenii, pe drumul cel fără de întoarcere? După abia alţi patru ani de nevoinţă şi strălucită slujire la catedră, Sfântul Sinod l-a chemat la cea mai înaltă slujire, cea de arhiereu, ca episcop la Caransebeş. A acceptat cu greu, dar a făcut ascultare, ca întotdeauna. „Văduvoi“, cum îi place lui Ciachir să scrie, a mai avut Biserica noastră, şi încă unii străluciţi: Patriarhul Justinian Marina, Mitropolitul Irineu Mihălcescu, episcopii Iosif Gafton, Emilian Antal, Lucian Triteanu, iar exemplele ar putea continua.

O altă mojicie a lui Ciachir - care nu are copii şi nu poate pricepe subiectul - este aceea că se ia d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 38 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Viktor Orban, atac la oficialii care conduc instituțiile UE: ”Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”

G4Media acum o ora
Oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, a afirmat vineri premierul ungar Vikor Orban la lansarea campaniei partidului său conservator Fidesz pentru scrutinul european

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 41 minute
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 5 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 5 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°