Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Acum doi ani, Păunescu a compus o poezie pentru concurentele de la Miss Diaspora

Publicat in Adevarul, vineri 5 noiembrie 2010 ·

În anul 2008, Adrian Păunescu a fost preşedintele concursului de frumuseţe Miss Diaspora. Cu acest prilej, a oferit celor 19 concurente o poezie de 5 strofe.

În juriul concursului, alături de vestiul poet a fost şi soţia primarului din Mangalia, Monica Tusac. Edilul Claudiu Tusac şi soţia sa au fost impresionaţi de personalitatea puternică a lui Adrian Păunescu.

„Era un om deosebit şi avea un suflet extraordinar. A reuşit să facă atîtea lucruri mari pe care unii le-au încercat doar cu gîndul! Era o persoană foarte curajoasă şi un poet desăvîrşit", au Monica şi Claudiu Tusac.

Versuri pentru românce

Poezia dedicată concurentelor se numeşte„Întoarcerea româncelor acasă“.

"Acelaşi dor în fiecare zi,/ Aceeaşi suferinţă ne apasă,/ Ca să putem istoric împlini,/ Întoarcerea româncelor acasă.// Româncele de pe-un întreg pămînt,/ Revin înlăcrimat la rădăcină,/ La spirit şi la trup frumoase sînt/ Şi-acelaşi dor de casă le declină.// Ne regăsim în ochii lor curaţi,/ Ne smulgem din cumplita-nstrăinare,/ Hei, bine-aţi revenit, surori şi fraţi,/ Prin mult prea tandrele moştenitoare.// Aşa-i că ţara pare-un întreg,/ După atîtea pierderi fără milă?/ Aşa-i că vii şi morţi se înţeleg/ Spre-a birui otrava inutilă?// Totalitatea noastră, zi de zi,/ S-a tot ciobit în vremea furtunoasă,/ Acum, putem în fine, năzui/ Prin fetele acestei reverii,/ La-ntoarcerea românilor acasă".

A murit omul, rămâne poetul

Astăzi, Adrian Păunescu s-a stins pe un pat de spital din Capitală. Datorită activităţii sale, poetul va rămâne în amintirea celor ce i-au apreciat creaţia. El va rămâne în memoria tuturor pentru generozitatea cu care a promovat tinerii poeţi şi artişti, în cadrul Cenaclului Flacăra.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Sub coordonarea Comandamentului Forțelor Întrunite, aproximativ 40 de militari din Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale desfășoară, începând de joi, 18 aprilie, un exercițiu întrunit cu termen scurt de notificare, în raioane din jude

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 5 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

20 de copii rămași blocați în Dubai au fost transportați în Abu Dhabi și vor ajunge acasă cu avionul premierului Ciolacu

Adevarul acum o ora
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat, joi, cu privire la situațiile unor grupuri de români rămași blocați în Dubai din cauza inundațiilor, că atât Ambasada României din Emiratele Arabe Unite, cât și Consulatul General, au fost în cont

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 5 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 4 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum 3 ore
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

Ciolacu: Un obiectiv strategic al parteneriatului cu Emiratele Arabe Unite este îmbunătățirea Aeroportului Otopeni

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat joi că extinderea şi modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare şi feroviare, investiţiile în energia verde şi în procesare alimentară sunt obiectivele strategice ale parteneriatului comerc

Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu greva generală din vară. Care sunt revendicările

Wall-Street.ro acum 4 ore
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ar putea intra în grevă generală din luna august dacă nu vor primi o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică, a declarat preşedintele Sindicatulu

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Vremea

București
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
joi

5°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°