Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Topul conacelor boiereşti scoase la vânzare. Preţul unei proprietăţi cu valoare istorică este egal cu cel al unui apartament de luc în Bucureşti

Publicat in Adevarul, miercuri 22 mai 2013 ·

Preţurile la care pot fi achiziţionate conacele boiereşti din diferite regiuni ale ţării coboară până la 300.000 de euro, preţ care include şi o pădure de 44,4 hectare, iar maximul ajunge la 2,5 milioane de euro, echivalent cu preţul cerut de un proprietar pentru un penthouse de 500 de metri pătraţi în Bucureşti.

"Potrivit ofertelor listate pe imobiliare.ro, în momentul de faţă cel mai scump apartament scos la vânzare în Capitală are un preţ cerut de 2,5 milioane de euro. Este vorba despre un penthouse de 500 de metri pătraţi, construit în anul 1996, situat în zona Dorobanţi-Aviatorilor. Suma impresionantă solicitată de proprietar este însă mai mult decât suficientă pentru achiziţionarea unei proprietăţi cu valoare arhitecturală şi istorică precum unul sau chiar mai multe conace boiereşti; iar în astfel de cazuri oferta vine «la pachet» chiar cu zeci de hectare de teren", se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.

Portalul a realizat un top al conacelor scoase la vânzare în diferite regiuni ale ţării, în funcţie de preţurile de listare. Exceptând zona Bucureşti-Ilfov, astfel de proprietăţi pot fi achiziţionate cu mai puţin de un milion de euro.

Cel mai scump conac scos la vânzare este situat în apropierea Capitalei, în comuna Baloteşti. Conacul cu 14 camere are un preţ cerut de 2,5 milioane de euro. Clădirea are o suprafaţă utilă de 600 de metri pătraţi şi este amplasată pe un teren de 16,9 hectare. Proprietatea dispune de cale de acces către lacul din comună. Totuşi, imobilul necesită renovare totală.

Pe locul al doilea în clasament se situează un conac restaurat cu cinci camere din Timişoara. Cu o suprafaţă utilă de 505 metri pătraţi şi un teren de 1.581 de metri pătraţi, acesta este scos la vânzare pentru 900.000 de euro. Clădirea are o vechime de peste 150 de ani, fiind construită în stilul clasicis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 6 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 11 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 6 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 10 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 8 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 9 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 5 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 10 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

4°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°