Un istoric competent poate demonstra ca orice eveniment,o data ce s-a produs, era inevitabil. In 1990, Silviu Brucan postula ca abia peste 20 de ani o vom duce mai bine. Astazi, cand profetul a batut in retragere, spunand ca a fost optimist cand a facut aceasta anticipatie, ar trebui sa faca si al doilea pas si sa stabileasca noul orizont de asteptare. Din pacate, eu cred ca termenul este neschimbat: 20 DE ANI! Explicatia e simpla: in ultimii 15 ani, in loc sa ne apropiem de liman, ne-am ocupat cu altceva. In trei cincinale trenul nostru n-a mers nicaieri. A ramas incremenit in gara, a consumat carbunii din stocul vechi, a luat combustibili pe datorie de la straini. Se poate numi ceea ce s-a intamplat in â90 revolutie, numai ca s-ar calca in picioare pana si principiul invatat de la Marx, care zicea ca revolutiile sunt locomotivele istoriei. De asta nici n-au urmat reformele, fiindca s-ar fi incalcat obiectivul specific, care poate fi sintetizat prin expresia cunoscuta - "la vremuri noi, tot noi".
O scuza comoda pentru aceasta stare de fapt a fost aceea ca pana acum n-a avut cine sa ne finanteze economia. Am crezut ca le avem pe toate si singurul lucru care ne lipseste sunt banii. Ei bine, pe zi ce trece, se vede ca ceea ce n-avem sunt managementul si structurile concurentiale. Or, asta inseamna ca nici de prima lectie din 1990 n-am trecut. Gorbaciov i-a spus Glasnost si Perestroika, adica transparenta si restructurare.
Am putea relua obisnuita litanie despre temporizarea restructurarii, care a dus la subventionarea continua, directa si indirecta a celor neperformanti. Despre rente in loc de profituri realizate de management. Or despre un buget care-si neglijeaza domeniile de drept - invatamant, sanatate, mediu - pentru a satisface interesele unor grupuri de presiune. Dar mai bine am vorbi despre cel mai important lucru pe care il are Romania: capi
